Visul unei dimineti

In vis i se aratase o figura enigmatica. Nu retinuse decat un zambet, cateva acorduri indepartate de chitara si un vers dintr-o melodie pe care o mai auzise undeva… Dar unde? Era vara aceea fumoasa, cand batea strazile cu gasca si canta cat o tinea gura tot felul de cantece. In seara aia calduta, dupa caldura de foc din timpul zilei, cand soarele ardea atat de tare ca o frigeau talpile prin papucii subtiri, statea intinsa intr-un hamac improvisat in curte si manca capsuni. In seara aceea adormise acolo, afara, in mirosul de capsuni strivite si cantecul greierilor in ureci. Si dimineata se trezise, ca si acum, fredonand aceeasi melodie….”vreau sa ma trezesc din somn/intr-un pat de femeie frumosa….” De ce ar canta ea un astfel de cantec? E o melodie pur masculina…de ce ar fredona-o ea? O fata…? E simplu totusi, pentru ca ii place, pentru c a spera ca intr-o zi va fi chiar ea eroina cantecului, pentru ca nu vrea sa cumpere de la piata mere, ci capsuni.

Se ridica din pat ametita si privi in jur, inca mai traia visul…fusese atat de frumos, aproape ireal. Se tranti la loc in pat si baga mana sub perna cantr-o imbratisare. Atunci dadu cu mana de ceva ce se farmita in mainile ei. Era o legatura de busuioc, acum isi aminti, cu o seara inainte, auzise de la mama ei ca daca iti pui busuioc sub perna iti visezi ursitul, si ea, copil prostut, incercase…si visase. Dar, la naiba, ce viase pana la urma? Nimic clar, isi amintea foarte putin din vis. Numai zambetul acela ce-i tot venea in minte, acel zambet pe jumatate jucaus, pe jumatate zeflemitor, acel zambet pe care nu-l mai vazuse niciodata dar pe care il cunostea totusi atat de bine. Si in vis, manca oare capsuni? Ca in seara aceea de vara? Brusc i se facu pofta de capsuni, dar vai, era iarna afara si vantul viscolea zapada. Nici urma de capsuni….va trebui, totusi sa astepte vara ca sa dezlege enigma zambetului misterios. Va trebui sa mai astepte cateva luni bune sa poata cunoaste iar gustul zemos al capsunior coapte si aroma lor dulce-acrisoara. Va trebui sa mai astepte….

“Vreau sa ma trezesc din somn

Intr-un pat de femeie frumoasa….”

“Mi-as dori sa fiu eu acea femeie”, isi zise fata i se ridica din pat amuzata de visurile sale…..

Eminescu si inca ceva….

Am avut o sapatamna foarte interesanta, lasand la o parte faptul ca mi-am mutat blogul (si am zis ca nu o sa mai pomenesc despre chestia asta, cred ca deja devin enervanta:D), s-au mai intamplat si o groaza de chestii tragic-comice. A fost ziua lu’ Eminescu, si, prin urmare, a trebuit sa facem o manifetare in cinstea acestei minunate zi si a celui ce s-a nascut in ea acum 100 de ani si intre timp a si murit. Chestia asta, e, dupa parerea mea, ca si cum ai scrie pe coliva “La multi ani!”. Si nu incerc sa fac misto de Eminescu in ceea ce scriu aici, ci de manifestarile absolut retarde ce au loc in fiecare an pe 15 ianuarie. Ne-a pus diriga sa invatam niste franturi din poeziile lui, sa le recitam in fata dragului auditoriu, am facut un colaj, bla bla bla, care probabil ar fi iesit mai bine in alte circumstante, nu comentez prea mult pe chestia asta, dar nu am creat deloc cadrul acela de vis la care visam diriga, mai ales ca ea ne-a zis sa venim macar cu ie la noi si ne-a durut in spate. Ce mi sa mai parut, ma scuzati de expresie, cacare la ast eveniment a fost o profa de romana care sa apucat sa ne citeasca un eseu despre lirica eminesciana (mama ce cuvinte misto, suna bine, nu? destept), apasand pe cuvinte si plictisind ingrozitor toata sala, ma uitam chiar la unii profi, mai aveau putin si adormeau, noi radeam pe infundate in spate, numai cateva profe de romana ascultau extaziate toate debitarile sale. La un momendat se facuse liniste in sala si toata lumea cica asculta, pierduta de fapt in reverie, si ma uitam asa la ea, gandindu-ma, “Doamne, nu mai termina odata?” Au urmat cateva eseuri facute bineinteles in celebrul deja PowerPoint de cateva eleve puse la treba de profele de romana indragostite de Eminescu. Lucrari facute cu copy/paste si cateva poze manga. Pe tipele astea chiar nu le asculta nimeni, se dormea in toata sala si cativa radeau intr-un colt, ce sa mai, mare manifestare culturala la scoala. Ce a fost mai interesant, bobocii care au facut o sceneta dintr-o poveste scrisa de Eminescu. Vizual nu a fost cine stie ce, dar se auzea foarte interesant cum radeau fetele. Daca ar fi avut si ei niste costumatii chiar erau tari. Ce mai am de adaugat? Pai, fetele de la cor, care canta numai din La, si falseaza ca dracu pentru ca profa nu stie sa cante la chitara din alt ton (P.S. tata mi-a zis de faza cu LA, sa nu credeti ca sunt eu prea desteapta), plus ca instrumentul suna ca o dormeza datorita corzilor vechi si pe de-asupra si de antrenament. Scoala mea iubita… Ce pot sa mai zic este doar ca, mai nou ne dau si pe postul local de cablu, jalnici, adormiti, lesinati, sa vada toata lumea ca se face treaba la scoala, nu gluma….