Cugetarile unui diavol despre un inger fariseu

 O priveam relaxata din banca mea cum zumzaia exaltata in solemnitatea evenimentului ce tocmai avea loc. Eram amuzata chiar, asa de atitudinea ei trufasa, de felul in care punea problema in legatura cu subiectele si cu ceea ce avea sa se intample in cateva momente in acea clasa jegoasa. Acolo, in acea clipa fatidica, in acel moment penibil de solemn ne va lovi El,  geniul nestavilit al inspiratiei, si vom scrie, Doamne, ce vom mai scrie pana ce penitele stilourilor noastre cu rezerva vor lua foc, pana ce foaia se va termina si vom incepe a scrie pe banci, pe pereti, pe tabla, in numele lui Eminescu si a lui Blaga, in numele lui Arghezi si a tuturor marilor poeti si scriitori ai patriei noastre mandre. Oh, Eliade, de m-ai vedeai aici mi-ai multumi pentru ca nu vad alta religie mai complexa si mai adevarata ca ortodoxismul in care m-au botezat parintii mei…

Dar sa revenim la subiectul dintai, caci, dupa cum va povesteam, in clasa aia ticsita de praf si banci murdare, avea sa se petreaca o adevarata minune, mintilor noastre in dezvoltare vor fi martore unei revelatii materiale, vom scrie cu sfintenie, vom….vom….la dacu….nu gasesc cuvantul….

Deci Ea era eroina principala, cea mai importanta fiinta din universul ei marunt. Ea, doar Ea, si nimeni altcineva ii dedica stihuri lui Eminescu, doar Ea ii putea intelege poezia si o putea propovadui mai departe, precum apostolii propovaduiau invatatura lui Chirstos. Si acum, in aceasta clipa solemna, ea cerea imposibilul micilor sai  discipoli, ea vroia ca ei sa dea totul, sa ii vada secati de putere, si tota forta lor vitala sa fie imprastiata pe bucata aceea de hartie pe care le-o daduse la dispozitie, vroia, intr-adevar sa o faca mandra de Ea, numai de ea, caci bietii discipoli, niste pioni insignificanti pe tabla ei de sah, nimic altceva, totul trebuia sda ii aduca Ei gloria, numai ei. Si starpirea dusmanului era telul sau suprem, da, bineinteles, sa isi vada inamicii strapiti la pamant ca niste gandaci, ar fi inaltat-o doar pe Ea intru slava cerului, si ar fi facut-o mai importanta in ochii sai decat era deja…

Timpul expira, si incet incet, furnicutele ganditoare incepura a-si duce merindele acumulate pe drum Reginei lor. Dar vai, cele mai importante dintre ele se comportasera ca niste misei de trantori, vai, rusine fi-va voua, furnici lenese, facut-ati voi de ras Regina….plati-veti voi cu ale voastre capete trufase…..si liniste se facu de-acum in sala, si furnicutele fugira, care-ncotro, de furia Reginei lor iubite, de ea insasi mai mult decat de ele.

“Tunete si fulgere, zise Ea suparata, tunete si fulgere, voi, sa ma umiliti pe mine in acest fel. E teribil ceea ce ati indraznit sa faceti, e ingrozitor si veti plati, va spun, feriti-va, eu vreau perfectiune, caci perfectiunea sunt eu, si daca voi, nu va puteti ridica la inaltimea mea,meritati a fi starpiti ca niste furnici ce n-au adus destule merinde. Va spun, feriti-va, caci razbunarea imi va fi crunta, feriti-va….caci nu imi pasa decat ca gloria sa ne cuprinda pe noi, iar nu pe altii, si inima-mi tresalta cand vad ca altii sunt mai jos ca mine, sa-i starpesc, si voi, fiice si fii ce nu-mi sunteti, va reneg….”