Am o leapsa de la oaki, care spune sa pun o poza care sa ilustreze stareamea de spirit. Deci:
Plus(+) Gasiti o recenzie scrisa de mine pe amdoar18ani.ro
Cam atat 
Tags : amdoar18ani, Leapsa, link
Archive for August, 2008
E incredibil cat de repede trece timpul, parca ieri eram la inceputul vacantei si zburdam la gandul celor 2 luni jumate de stat degeaba. Si acum, ma trezesc ca sunt numai doua sptamani ramase pana la inceputul scolii. Mi-am intrat intr-un program din ala extrem de plictisitor, de sfarsit de vacanta, gen: ma culc la 3-4 dimineata, ma trezesc pe la 1, ma uit la televizor, cum faceam cand eram mica in diminetile de week-end, cand ma trezeam cu noaptea in cap sa prind Pokemon, sau Conan, sau mai stiu eu ce desene dadeau la T.V. pe vremea aia. Apoi mananc ce gasesc prin frigider, da…micul dejun pentru mine, pranz pentru oamenii normali :)) Mai ard cateva ore in fata calcului, pe mess, bloage, travian etc apoi ies afara. Incep incet-incet sa ma simt ca o bunicuta, cu un program strict, de la care nu se abate cu nici un chip. Dar in acelasi timp nu vreau sa inceapa scoala, pentru ca mi-e frica, mi-e frica de mor de anul ce vine, de teste, de predat ca la balamuc, meditatii pentru bac si facultate, etc. Plus ca nu stiu daca o sa ma duc unde am trancanit de 3 ani de zile ca ma duc, adica la jurnalism sau la limbi straine; sincer, sunt complet debusolata, speriata dar in acelasi timp nerabdatoare, sa treaca mai repede anul asta, sa ma trezesc in iunie 2009, ca mai am putin si incepe bac-ul, ca nu stiu nimic, dar sa treaca, cum zic astia care au scapat de el, de parca nici nu a fost, si apoi sa termin si cu facultatea, sa ma vad studenta, nu conteaza la ce, important e ca la anu’ pe tmpu’ asta o sa fiu mai linistita decat am fost vreodata…
Pana atunci am inceput sa adcult radio, mai ales dupa ce tata mi-a sters toata muzica din calculator (pentru ca nu e calcu meu personal, il impart cu tata) si uita mereu sa imi aduca cd-ul pe care mi-a pus muzica aia.
V-am tot amagit ca o sa va povestesc cum a fost la mare, ca tot am fost plecata o saptamana si oricum nu mai scrisesem pe blog de nu mai stiu cand. Pai cum sa fie, a fost superb, am avut vreme frumoasa, si cel mai important e ca a fost prima mea iesire in lume fara adulti prin preajma, am fost cu o gasca de nebuni, cu prietenii mei, cu care ma cert tot timpul, cu care m-am certat si pe acolo, in special din cauza dusului (alexa stie :P), din cauza ca eram prea imprastiata, ca uitam sa strang masa, ca mi-era lene, bine, la toti ne cam era lene, e ceva normal. Am fost si prin Vama, for the first time, si mi-a placut foarte mult, desi era mult mai populata decat ma asteptam, desi credeam ca e sigurul loc unde nu o sa dau de cocalarime, sau de manele, sau tipi cu “scule de masini”, veniti cu pitzipoanca din dotare “in vama, ca e cul”. A trecut un specimen din asta pe langa noi, cu un Bring Me a Woman, cum zice boyfriendu, si a fost foarte interesant sa privesti reactia celorlati la aparitia lui, bine ca a avut bunul simt sa opreasca maneaua :).
Sa revin insa la Vama, nu am luat la rand toate localurile de pe acolo, am fost in treacat pe la Pirati, un local foarte misto, cu muzica buna, care nu lipseste din Vama, misto amenajat, etc. boyfrindu il stie mai bine, ca el e mai vechi pe-acolo. Stuf-ul, superb, misto ideea cu totemul cu bec amplasat in mijlocul plajei, oameni care se simt bine, plete, hippioti, dans pe plaja. Ce mi-a placut foarte mult a fost ca te simteai ca intr-o familie, era ca si cum te cunosteai cu toata lumea. Am inteles ca fenomenul se intampla decat in Vama si numai in Vama, in localurile din Bucuresti devin toti fitosi. Informatie tot de la boyfrind 
Am mai fost si pe la Comandante, unde au facut un foc super misto…pana a cazut, pentru ca nu aranjasera bine lemnele, in orice caz, a fost misto pana la urma, pentru ca era ingrozitor de frig, si noi eram imbracati de promenada. Am stat acolo pe nisip, si am ascultat abba, boney m, alice cooper, patrice etc, si ne-am incalzit la foc. A fost super, super, super!
Ce mi-a mai placut? Pai bazarul bineinteles, sau nu stiu daca sa ii zic bazar, dar pe strada aia principala erau standuri si standulete cu tricouri, briz-brizuri de inspiratie rock sau hippie, gentute, erau si doi tipi care cantau la chitari, altii faceau codite din alea infasurate cu ata. Mi-am facut si eu una, si mi-am luat si o traista de care sunt super incantata, si un tricou cu Bart Simpson.
So, cam atat pentru azi, deja v-am zis prea multe
Asa, ca poate, ca tot l-a batut fi-sa la cap cu blogareala un an jumate, si-a bagat picioarele omu si a inceput sa scrie. Nu are multe posturi, nu posteaza in fiecare zi, dar, nu ca e tata, da’ pe bune acum, zice bine ce zice acolo. La cat mai multe posturi Grasule, spor la trafic
Tags : blog, morocanosul, tata
Am aprins lumanrari mortilor, am aprins noaptea, cu lacrimi in ochi si umbre de regrete. Am plans mortii care nu aveau sa mai vina, am plans lumina slaba din flacara ce palpaia de dupa fereastra, am privit mormantul de departe si mi-am imaginat ca ma priveste…
Profund..profund am resimtit mortile ce vor sa vina, am resimtit trecul si viitorul si le-am regretat greselile savarsite si nesavarsite, am regretat avalansa de ganduri necurate si poftele carnale satisfacute cu vinovatie in noaptile intunecate de nori…
Plangand am sa iti sfasii hainele, si pilelea, pana ce va ramane numai scheletul, si numai inima sa-ti mai bata in corp, dureros, salbatic, carnal. Durere…meriti durerea ca pe o izbavire a mortii, meriti moartea in sine ca sa te speli de pacate, meriti pacatul in sine ca sa te minti ca iti traiesti viata…pacatul, savarsirea lui, moralitatea… Moralitatea?
O viata morala cara in spatele ei o tona de frustrari, cantate in tonalitati inalte de voci satanice ce te ispitesc spre pacat, iar pacatul la randul lui te poseda prin frustrarea savarsirii unei fapte ce te rusineaza. Deci suntem o specie frustrata…frustrare…frustrarea de a nu face sau a fi facut ceva. Frustrarea? O simpla nemultumire a speciei umane, o specie murdara…daunatoare…
Ochii plini de lacrimi, furie nascuta din rusine, sau rusine nascuta din rusine? Simt cum neputinta imi impanzeste ochii si imi intuneca simtirile…simt, simt ca cerul devine incet-incet negru, simt ura…tu, o simti?
Tu simti iubirea? Un suflet inocent simte ura? Un suflet inocent distinge adevarul din minciuna? Un suflet inocent, moare, se stinge incet, ca lumanarile ce ard pana cand ceara se termina. Un suflet inocent se perverteste in timp, din cauza oamenilor, caci oamenii isi strica semenii curati, isi strica vecinii de habitat, isi strica planeta, isi ranesc corpurile, sufletele…
Un suflet poluat gaseste oare drumul spre purificare? Un suflet poluat cu mizerii isi doreste oare sa fie iar curat? A fost oare sufletul acela curat?
M-am inrait, isi spune sufletul, m-am umplut de furie, de greu si simt cum ma reneaga puiul omului, puiul de om; te repudiez puiule de om, te repudiez cu ura, te repudiez cu mila, te repudiez si te caut sa te iau inapoi, sa te cresc acum, in vremurile astea tulburi, cand toate s-au rasturnat cu susul in jos, cand mortii invie, cand tinerii mor, cand aurul pretuieste mai mult decat iubirea. Vino inapoi, pui de om, vino inapoi sa-ti protejez inocenta intr-o colivie de aur din care vei vrea mai tarziu sa scapi, sa zbori liber, sa te murdaresti, sa inoti intr-un ocean poluat, sa-ti poluezi viata si sufletul, si sa te invininezi cu necazuri. Vino puiule de om,dormi, in curand va fii mai bine…
Vino puiule de om, curand vei iubi, si vei simti iubirea ca un ac ce iti injecteaza in inima venin cald, si dulce, un venin verde, ca demonul din operele lui Shakespeare, demonul verde, gelozia. Vei vrea ca ceea ce iubesti sa fie numai al tau! -pui de om, prost ce esti! Nu vei stii tu vreodata ca egoismul duce la pieire? Imparte puiule de om, dar nu da totul, pastreaza pentru tine ce e mai frumos, ce e mai profund, si afunda-te in ele cand ceilalti oameni iti calca in picioare visele, cand te dau la oparte fara mila, cand te pun la zid si te acuza de nimicuri zburatoare. Eheee, puiule de om, ce de mai viata de rahat te-asteapta…
Tags : copil, dezamagiri, om, pui de om, refuz, repudiere, scrum
Sunt in pana de idei…blogul e in concediu nelimitat. Puteti sa urmatiri twitter-ul daca vreti sa mai stiti ce fac. Imi cer scuze celor care ma citeau des, dar nu mai iese nimic. Deci, pauza.
Tags : pana de idei, pauza
Sunt la mare de duminica trecuta, m-am prajit bine la soare, m-am distrat, am fost in vama, am baut tequila si am dansat la stuf, well, i’m a happy person now.Maine imi iau boyfriendu de mana si ma intorc acasa…realitatea cruda :((. Revin cu poze si povestiri;)
Nu sunt genul care sa preia posturi de pe alte bloguri, dar am dat in seara asta peste ceva care mi s-a parut extraordinar. O biografie a trupei Kelly Family, trupa despre care nu stiam decat ca <<sunt aia de canta “I’m in love with an alien” si inca vreo doua melodii>>.
Ce m-a socat, in primul rand nu vazusem nici macar un videoclip al lor ( imi placea ce cantau, ceea ce stiam din muzica lor de fapt, pentru ca din ce am citit au o discografie foarte vasta), si cand am dat drumul la un filmulet preluat de pe youtube cu o melodie interpretata de doi din cei mai tineri membrii ai trupei, Angelo si Paddy am ramas cu gura cascata sa vad doua figuri absolut angelice, par blond, ochi albastrii, privire de caprioara, si cand au deschis gura sa cante niste voci puternice, masculine. Contrastul acela dintre aspectul fizic si voce, de-a dreptul frapant. Apoi, nu stiam ca au o asemenea traditie, de 30 de ani si mai bine oamenii astia canta, si <<considera muzica “o datorie de onoare”>> dupa cum spune kossfire.
Apoi mi-a placut foarte mult cum cantau cu totii pe scena, se vedea ca sunt dedicati pasiunii lor, muzica, se vedea ca se simteau bine acolo, cantand impreuna, fara sa le pese cine este bagat in fata, pur si simplu cantau si se simteau bine impreuna cu publicul.
Si nu in ultimul rand ar trebui sa spun ca aveau un look absolut superb, hippie imbinat cu gipsy si stilul traditional spaniol. Superb!
In fine, nu va mai plictisesc cu impresiile mele, va las cu articolul absolut genial si va dau si clipul cu Angelo si Paddy.
Ma surprinde sa vad din ce in ce mai multi pretinsi ”rockeri” infierand ”cu maine proletara” trupe ale anilor 90′ precum Kelly Family pe motiv ca ”erau ca RBD azi”. Nu va suparati, dragi pustani ai epocii Linkin Crap dar sa faci o astfel de afirmatie inseamna sa treci acea granita fina dintre ignoranta si prostie.
Evident, Kelly Family au avut partea lor de pustoaice plangande, partea lor de costume traditionale spaniole si partea lor de piese cheesy (una ar fi Children of Kosovo, cover dupa alta piesa de-a lor ”When the last tree”). Faptul ca la concertele lor veneau oameni din toate categoriile sociale si de varsta se bazeaza pe o logica simpla : Trupa nu era inscrisa la nicio mare casa (comerciala) de productie, ei bazandu-se mult pe show-urile live pe care le dadeau in special pe stadione si in spatii foarte largi pentru a pastra scazut pretul biletului.
Sa trecem totusi prin istoria unei trupe plasata de multi (inclusiv de reviste americane precum Rolling Stone) in topul celor mai influente trupe ale tuturor timpurilor. Afirmatia poate parea hazardata dar sper sa va conving in continuare ca asa este. Trupa asta mi-a incantat copilaria si remarc acum, cu tristete ca lipsa unei case de discuri puternice aproape a sters din memoria colectivaaproape 40 de ani de existenta ai trupei (desi in Germania si Spania, membrii ramasi inca se bucura de succes).
Cum wikipedia este extrem de saraca in informatii despre trupa si mai si greseste anul de infiintare m-am decis sa folosesc multiple alte surse pentru a crea un singur articol cat mai apropiat de adevar si completitudine. Kelly Family au aparut ca trupa de muzicieni stradali in anul 1967, formula care i-a consacrat pe scena europeana in anii 90′ avand membri din a treia generatie Kelly.
Nu are rost sa insist asupra perioadei 67-80′ cand trupa nu era o trupa in adevaratul sens al cuvantului. Emigrand din SUA in 1966, Daniel Kelly (Papa Kelly) si sotia sa au ajuns in Spania. Inspirati puternic de traditiile zonei in care se mutasera, cei doi au devenit artisti stradali , ulterior cantand in taverna infiintata de ei in orasul Pamplona. Genul abordat, daca se putea numi asa, era un folk-celtic influentat puternic de country-ul american si putin de muzica tiganeasca. Cei doi erau acompaniati de patru dintre copiii lor, copii care au devenit ulterior bazele formatiei internationale Kelly Family. In 1976 au avut primul turneu european. Nu se poate spune ca au cantat in cine stie ce mari spatii de concert insa acest turneu a fost startul, acel start de care are nevoie orice trupa mare.
Inceputul anilor 80′ (de fapt chiar anul 1980) a insemnat succesul international si transformarea Kelly Family dintr-o ”banda de muzicieni” intr-o trupa. Primul no.1 hit in Germania si Olanda, David’s Song (Who’ll come with me) beneficia de un flaut foarte bine plasat si de combinatia dintre vocea bizara a lui John Kelly, pe-atunci in varsta de 11 ani (avea un accent puternic irlandez).Muzica este scrisa de Vladimir Cosma, un roman care a facut Conservatorul la Paris Ulterior , in varianta refacuta a piesei, vocea principala a fost preluata de Paddy Kelly, uneori si de alti membri. Albumul ”Wonderful World” din 1981 a fost primul mare succes de casa.
Trupa a continuat sa produca hituri (vreo 4 in acea perioada) si a plecat intr-o serie de turnee extinse. Prin 85′ si-au facut si propria casa de productie si au scos niste albume compilatie ( Casa de productie care exista si astazi ca afiliata a BMG Music Germania. ). Pana in 1988 au sustinut si turnee in Statele Unite unde au avut un impact neasteptat.In 1988, Kelly Family au luat o pauza de cantari si de aparitii publice. Succesul lor debutase si cu o tragedie, anume cu moartea a doi dintre membrii originali, a sotiei lui Papa Kelly (Papa Kelly care a paralizat ulterior) si a unui unchi violonist. Ultima dorinta a Barbarei Kelly se pare ca ar fi fost acel ”Keep on singing” inscris pe costumatiile de scena ale membrilor KF. De remarcat este ca membrii KF ramasi considera si acum muzica ”o datorie de onoare”.
Si iata cum ajungem usor la formula finala Kelly Family, ultima care a avut succes si cea care a vandut milioane de albume. John Kelly, al doilea ca varsta dupa Kathy ajunsese in acest moment coordonatorul trupei impreuna cu Jimmy Kelly, principalul chitarist. In perioada 1993-2000 trupa scoate albume care nu numai ca raman in topurile europene cu saptamanile dar ajung si la blamatul MTV, care pana atunci nu se aratase prea interesat de folk. Albumele Wow (1993) , Over The Hump (1994) , Almost Heaven (1996 - considerat unul dintre cele mai bune albume ale anilor 90) , Growing up (1997) si From Their Hearts (199
sunt probabil cele mai bune din intreaga lor cariera. Daca la inceput John Kelly pastrase majoritatea partilor vocale pentru el, treptat ele au inceput sa fie preluate de duetul Paddy Kelly si Angelo Kelly. Trupa avea noua oameni in mod constant (unsprezece in unele turnee), toti membrii ai familiei, iar Angelo si Paddy ajunsesera deja un simbol. Cele doua voci s-au facut remarcate in prima parte pe piesa ”Angel” (1992), piesa la care Angelo , in varsta de 7 ani atunci, plangea de fiecare data in turneele live. Paddy este recunoscut pentru look-ul sau , similar cu cel al unui nobil spaniol (par lung si cret, imbracaminte de epoca) si pentru piesa ”Fell in love with an Alien”, devenita un mega hit MTV.
Ca sa realizati putin impactul trupei in acea perioada ar fi indeajuns sa spun ca familia Kelly a cantat la Viena in fata a 250 000 de spectatori si ca a fost printre primele trupe care au cantat la scena deschisa (20 000 de oameni) in China anilor 90. Faptul ca toti aveau parul lung si purtau costume traditionale sau de epoca i-a facut foarte usor de recunoscut si le-a creat un brand distinct. Nici nu era greu sa-ti dai seama ca veneau Kelly Family cand vedeai 9 oameni pe scena.
Perioada respectiva a culminat cu lansarea unui dublu CD Best Of in 1999 ce cuprindea o parte din hiturile trupei din anii 80′ si 90′ : Angel, David’s Song, Fell in love with an Alien, Ares Qui, When the Boys come back to town, Roses of Red, Santa Maria, Because it’s Love, I can’t help myself , One More Song si inca vreo paisprezece piese.
De insistat ar fi asupra pieselor in spaniola precum ”When the Boys come back to town” si ”Ares Qui” , piese inspirate de muzica din Pamplona si asupra pieselor ”I can’t help myself” (cantata numai de Angelo si Paddy) si ”One More Song” (care le anunta finalul). Despre Fell in Love with an Alien nu are rost sa mai spun nimic : oricat de soft sau ciudata ar parea pentru unii piesa , ea ramane o melodie clasica.
Finalul anilor 90′ s-a lasat cu milioane de albume vandute, stadioane pline dar si cu o depreciere a imaginii in randul fanilor datorita zecilor de concerte umanitare si a plecarii lui John Kelly in urma unor certuri. Cu o baza de fani din ce in ce mai disipata trupa a incercat sa se relanseze in 2002 cu albumul ”La Patata”, in formula de sapte (fara John si Kathy) . Albumul a avut succes in Germania si in tarile vecine insa amanarea lui si disputele dintre membrii ramasi l-au facut sa ramana un album nepromovat. Intr-o formula de numai cinci oameni (formula in care au vizitat si Romania) , Kelly Family au facut o ultima incercare de a-si promova muzica prin albumul ”Homerun” din 2004. Albumul a beneficiat de cateva piese puternice precum ”Carry my soul” , ”Babylon” sau experimentalul ”Flip a coin”. Desi a avut succes imediat dupa lansare, plecarea lui Paddy Kelly, devenit frontman-ul trupei in lipsa lui John (de altfel Paddy era si cel mai cunoscut membru) a insemnat sfarsitul Kelly Family. Un sfarsit asteptat dupa mai mult de 30 de ani de existenta.
Formula de noua care i-a consacrat consta in :-Kathy Kelly (Cu bandana pe cap - bruneta, grasuta. A fost cea mai in varsta din trupa si a avut si cea mai buna voce feminna. I se putea auzi vocea pe piesele din anii 80′, pe Alien si When The Boys Come Back to Town. A cantat multi ani ca soprana)
-John Kelly (Stanga sus in fotografie. Primul care a plecat din trupa in 1999 in urma unor conflicte cu Paddy. A format impreuna cu sotia sa, soprana Maite Itoiz un duet de muzica celtica-experimentala si a scos albumul ”The Secret Forest” in 2006. Vocea i se aude pe piesele de la inceputul anilor 90′ precum ”Santa Maria”, ”I will be your bride” si pe mega-hitul ”Nanana”)
-Patricia Kelly (Unul dintre membrii care a ramas pana la capat. Si acum canta pe la diverse ocazii si scrie la ziare locale. Se ocupa mai mult de familie. In poza este in stanga, cu ”instrumentul in mana”)
-Jimmy Kelly (Chitaristul principal al trupei , dreapta jos . A fost primul care si-a tuns parul si a plecat prin 2003. Pe moment canta folk si are turnee in Germania, de multe ori urmat de Kathy Kelly. Se intelege inca bine cu fostii membrii ai trupei. De remarcat sunt si piesele in care se aude vocea lui precum Why Why Why sau Rock’n Roll Stole My Soul - are o voce guturata , similara cu a primilor cantareti de blues.)
-Joey Kelly (In dreapta sus, are chitara pe umar. Probabil membrul cel mai ”constant”. Pe moment se ocupa de pasiunea lui, ciclismul extrem. Inca mai apare la ”cantari”.)
-Barby Kelly (A fost unul dintre elementele care a facut sa mai exista KF in perioada 2000-2004. Timida dar foarte talentata (multiinstrumentista) - in poza, stanga jos)
-Paddy Kelly (Dreapta-sus, ultimul din poza. Frontmanul trupei pentru multi. Vocea lui se poate recunoaste usor pe pieste precum One More Song, Fell in Love With An Alien, Mama si Because It’s Love. Si-a tuns la randul sau parul in 2002 si s-a apucat de ciclism si atletism impreuna cu Joey. Adorat de fane si considerat destul de antipatic de fostii membrii, Paddy a ales sa renunte la muzica dupa un album solo in 2005 si sa se retraga la o manastire unde in prezent studiaza filosofia si teologia. Militeaza pentru drepturile omului si se presupune ca se va intoarce in curand la prima lui pasiune desi nimic nu a fost confirmat)
-Maite Kelly (Grasuna, foarte energica. Inca mai canta cu Angelo si selectiv cu alti fosti membri. Era un fel de simbol feminin al trupei datorita interactiunii cu publicul. In centrul imaginii)
-Angelo Kelly ( Cel mai tanar din trupa, in poza tine doua bete de toba in mana. S-a preocupat mai mult de cariera solo dupa 2002 insa a ramas in trupa. Ramane cunoscut pentru piesele Angel si ”I can’t help myself”. A fost si singurul care a inceput sa poarte ochelari dupa o perioada)Cred ca asta rezolva si raspunsul la intrebarea ”Where Are They Now ?”. In 2006 si 2007 au existat intalniri ale fanilor care cereau o revenire la formula initiala Kelly Family, la cea de 11 din anii 80′ sau la cea consacrata, de 9. In 2007 au existat cateva concerte in formulat : Patrica Kelly, Kathy Kelly, Maite Kelly, Joey Kelly, Paul Kelly si se pare ca in curand si cu Jimmy Kelly.
Moartea lui Daniel Jerome „Dan“ Kelly aka Papa Kelly in 2002 a marcat si sfarsitul efectiv al trupei, ultimul album fiind mai degraba un album produs de Angelo, Paddy si Maite decat de Kelly Family. Papa Kelly intre 84 si 94 ajunsese numai sa nareze pe albume, ulterior gasindu-se in imposibilitatea de a mai inregistra.
Desigur, multe din piesele lor par acum stupide sau simpliste insa vorbim totusi de o formatie de muzicieni din tata in fiu\fiica, multiinstrumentisti care puneau suflet. Asta a fost imaginea pe care si-a creat-o Kelly Family : Trupa cu suflet. Faptul ca niciunul dintre ei nu este multimiliardar ar trebui sa va spuna ceva.
Exista si acum oameni mult mai in varsta decat mine carora muzica KF le trezeste amintiri foarte placute.
Daca vreti sa stiti mai multe despre ei, gasiti articolul in original aici.
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=ssv5qxZXFS0]
Robbie Williams - Feel
Asculta mai multe audio Muzica »
Mi-as fi plimbat bietele picioare obosite inca mult timp, sa vad fetele oamenilor, asa, triste, sau fericite, si zambetele fugare, sa zambesc si sa astept sa mi se rapunda la fel. Copii, pe role, pe biciclete, unii pro, altii incepatori, placi de skate-board si cazaturi. Nu-i nimic copile, cazi, te ridici, te scuturi de praf si mergi mai departe.
Ce frumosi erau oamenii in ziua aia, asa, cu tote secretele lor, cu toata durerea ce se rasfrangea de pe chipurile alea fericite. Aratau cum arata pamantul dupa ploaie, si in aer se simtea miros de tei si de mana maicii domnului. Dar aveam prea obosite picoarelele, si oamenii umpleau bancile cu veselia lor…
Ma oboseau oamenii, ii vedeam cum se bucura de fiecare raza de soare si ma durea…un om chinuit, un om ce nu poate sa se bucure de lucrurile simple…exhaustiv…epuizasem orice resursa de fericire.
Pamant nefertil, ce ironie, ma simteam ca o bucata de pamant pe care cineva turnase acid sulfuric… in mine n-au sa mai creasca sentimente, si voi, vai, voi veti crede mereu ca sunt un om bolnav, ca sunt nebuna…dar, Dumnezeule, ce frumosi erau oamenii azi, cand teii abia inflorisera, si plouase putin, si soarele incalzea binevoitor ratarea mea .
Iar eu stateam undeva jos, pe pamantul umed, si ma uitam la voi, cu ochii umeziti, ma uitam cum mame isi invatau fetitele sa mearga pe biciclete, ma uitam cu tati se jucau cu baietii lor fotbal, ma uitam cum doua fetite o respingeau pe a treia, care incepea sa planga si fugea la mama ei, cerand protectie…nu putea intelege. De ce nu se joaca si cu ea?
E o lume cruda si copii nu pot fii ipocriti, copii nu pot sa minta, copii sunt lipsiti de sentimente uneori. In inoenta se naste perfidia, iar inocenta insasi, zic eu, e nascuta din grotesc. De ce? Penru ca ei, copii sunt rai, si oamenii sunt rai, si e o lupta continua pentru supravietuire, indiferent de varsta; cand esti mic, vrei sa te joci, si in jocul tau incluzi elemente din viata unui adult, te certi cu tancii de varsta ta, esti rau, ii respingi pe cei care nu iti plac, discriminezi, nu iti pasa, nu ai inca niste valori morale. Si te iertam pentru asta copile… Apoi vrei sa fii popular, ti-o iei in cap daca obtii ceea ce iti doresti, daca nu reusesti, devii un frustrat, nu e bine niciodata… viata e o lupta, te lupti ca sa obtii ceva, te lupti ca sa ajungi cineva, sa le demonstrezi celorlalti ca esti demn de aerul pe care il respiri. Esti un nimic…te lupti si in ultimele clipe de viata, vrei sa mai furi putin suflu, si renunti cu greu, omule…
Si-atunci, ce-mi trebuie sa mai admir oamenii? Ei nu ma iubesc, sunt prea importanti cu vietile lor ca sa le mai pese de inca o cersetoare batrana ce sta si priveste multimea de pusti cate tipa, alearga si se joaca…se joaca de parca ar trai in societatea adultilor, isi doresc sa fie adulti…apoi, and cresc, tanjesc dupa copilarie…
Copii astia, alearga in jurul meu bezmetici, nu ma plac, se uita ciudat la mine si trec mai departe, si ce frumosi sunt, si ce speriati de baba asta urata, si murdara, care miroase deja a mormant, nu stiu ca se pregateste sa moara, si nu va mai invata vreodata ce inseamna sa iubesti.
-Tanti, tu ai fost vreodata copil?
Am ridicat ochii speriata din pamant, o fetita de un metru, cu ochii albastrii, inteligenti, cu parul lung si blond ma privea curioasa. Pe cand imi reveneam din soc, ma gandeam la ironie, eu, care dispretuiam atat de mult in momentele acestea copilaria, si viata, si oamenii, eu, o baba senila care nu mai are nici un sens in viata, sunt acostata de o copilita cu ochi de viezure care vrea sa stie daca am fost copil.
-Eu?, ii raspund ca si cum de-abia acum imi dau seama ca nu mai am de mult varsta ei si ca sunt batrana. Eu am fost candva copil, de muuuuult tare. ii raspund cu un zambet pe fata.
Pustoaica pare sa ma placa, PE MINE! De ce ma place copilul asta nu stiu, dar se aseaza jos, langa mine si incepe sa se joace cu un fir de iarba.
-Si era frumos cand erai tu copil? Erai o fetita cuminte? O ascultai pe mamica ta?
Incep sa rad, copila mi sa bagat pe sub piele.
-Eheee, bineinteles ca era frumos. Nu erau atatea dracii din astea de care aveti voi, dar era frumos sa stii.
-De ce nu erau dracii?
-Pentru ca nu erau.
-Da cu ce te jucai. Aveai papusi?
-Papusi? O gramada de papusi din carpa si din coceni de porumb.
-Si le faceai rochite?
-O gramada.
-Ce frumos… spune viezurele si se ridica sa plece. Acum trebuie sa te las, ma astepata mami a mea. Si tu ai o mami a ta, nu?
-Aveam si eu o mami a mea, dar acum e in ceruri.
-In ceruri?
-Da, cu ingerasii…
-Cu ingerasii….inseamna ca mamica ta a fost buna. Si zambeste frumos, isi da parul de pe ochi si o ia la figa spre mama ei.
O privesc cum se indeparteaza, inocenta, cu parul fluturandu-i in urma si cu farmecul ingenuu ce il au copii numai la varsta ei. Ma asez pe pamant si astept sa mor, astept sa mor caci sunt impacata. Impacata de un copil care nu ma cunostea, care a avut incredere in mine desi eram batrana, si urata. Un copil care a stiut instinctiv ca am nevoie de ajutor, si m-a ajutat, fara sa vrea neeaparat sa faca asta.
Stiu ca oamenii erau frumosi, si mirosea a tei, si ca stateam pe pamant si eram batrana. Stiu ca am pus capul jos si am murit fericita, cu zambetul unui copil in minte, cu increderea in oameni recastigata.
Un om chinuit? Intr-adevar, ai nevoie de un singur copil care sa iti spuna ceva banal ca sa iti recastigi linistea. Si n-ai sa mai fii un om chinuit…
