Ana are nevoie de ajutor. Nu o cunosc pe Ana, am citit despre ea la Cabral pe blog. Ana a facut un accident in drum spre mare si se afla in stare grava la spitalul Sf. Pantelimon din Bucuresti, are nevoie de sange, primeste de la orice tip de grupa sanguina. Eu nu o pot ajuta, dar voi puteti,cei care cititi, cei care ajungeti in Bucuresti, mergeti la spitalul Sf. Pantelimon, Institutul de Hematologie din Dr Felix in timpul programului 7:30-13.30. Mai multe gasiti aici. Nu uitati, e URGENT! Multumesc
Later Edit: Din pacate, organismul Anei a cedat. Ana nu mai este printre noi! Dumnezeu sa o odihneasca!
E urata, e urata rau si totusi nu e chiar asa de urata cum pare ca e. O asculti cantand, o asculti si nu o mai vezi niciodata urata, nu, nu ii mai vezi nici nasul mult prea mare, sau parul gras, blond, vopsit prost. Doar o asculti si ii vezi frumusetea interioara, ii vezi ochii lucind de departe, ii vezi iubirile transpuse pe muzica si razi.
Nu, nu e urata, pentru ca are ceva frumos din interior, in ciuda nasului, in ciuda pistruilor, in ciuda hainelor mult prea largi pe care le poarta si a gurii desenate ciudat deasupra barbiei. Ea e frumoasa, e frumoasa pentru ca stie sa fie frumoasa, pentru ca are o chitara in mana si stie sa iubesca intr-un fel in care tu nu stii. Ea canta traieste diferit, si toate astea la un loc o fac frumoasa. Vocea ei o face mai frumoasa decat orice fantezie. O vezi in toate ipostazele tale adolescentine, o admiri pentu muzica ei, o admiri chiar daca nu stii nimic despre ea, stii doar cantecele ei, si iti plac, pentru ca te regasesti in ele, pentru ca e o tipa desteapta si talentata si stie sa transmita. Si tie iti transmite, toate iubirile ei neimplinite, toate bucuriile de o clipa si toata frumusetea unei vieti de hippioata care nu ii pasa. Pentru ca ei nu ii pasam, pentru ca ea e frumoasa, si lumineaza in jur in timp ce canta, si iti lumineaza si tie camera dezordonata din fereastra de youtube din care canta si tot canta de ore intregi, si tot continui sa o asculti.
Si iti place, si stii ca iti place, pentru ca te-ai chinut sa ii inveti melodiile, pentru ca stii “gray or blue” pe de rost; nu mai stii “tatal nostru”, acum stii “gray or blue” si nimic nu mai conteaza, pentru ca ii intelegi muzica, si iti place, iti place pentru ca reiese ceva din muzica ei, si pentru ca pare a fi la fel de haotica si de nervoasa ca si tine. Si poate ca numai iti pare, dar si ciudata impresie ca iti seamana, te face sa o simti aproape, sa ii simti muzica mai aproape, pentru ca te face sa zambesti si pentru ca nu o gasesti pe nicaieri pe dc, si cu toate astea sapi youtube-ul ca sa dai peste melodii de-ale ei, ca sa simti ca e mai mult decat o vara atipica, ca nu te mai doare atat de mult prima vara atipica din viata ta. Ca sa nu te mai doara toate verile astea atipice care vor urma, pentru ca nu va mai fii o vara tipica, pentru ca atipic se va transforma in tipic, si e normal, pentru ca evoluezi, si stii asta, dar te doare… Te doare pentru ca stii ca pe masura ce cresti, lucrurile nu vor mai fii niciodata la fel, si stii ca atunci cand totul se va termina, cand vei reusi in sfarsit sa tragi prima gura de aer curat in piept, prima gura de aer dupa o lunga perioada de respirat greoi sau precipitat, prima gura adevarata de aer dupa atat de mult timp, atunci vei stii ca sa terminat… Si deja e aproape, finalul e aproape, ultima zi de copilarie, ultima zi dintr-o lunga etapa pe care ai inceput-o cu prima gura de aer respirata, dupa ce doctorul ti-a tras o palma la fund, ca sa plangi, prima bataie pe care ai primit-o vreodata in viata ta, primul scancet, toate astea au ramas in urma, de mult in urma, in negura amintirilor. Etape si etape care se termina si incep si iti sfasie sufletul in mii si mii de bucatele, si din toate nu raman decat firicele de hartie arsa, care se dezintegreaza de cum le strangi intre degete…si muzica. Si bucatile de hartie se ingalbenesc, discurile cu muzica se zgarie, si peste toate se asterne praful. Si peste amintiri, peste iubiri platonice si peste banale raceli, si peste oameni se asterne praful ca sa devina in final pamant. Si viata e urata, si poate seamana intr-un fel cu Jaymay, poate ca si viata are nasul mare, si totusi are o frumusete din interior, si viata pare sa fie frumoasa si este frumoasa, daca stii sa o vezi frumoasa…Viata e doar o etapa, sau cum?
E ca o melodie care pluteste, care zboara, care se joaca pe hartie…muzica se joaca pe hartie? Muzica se joaca scrisa cu note pe hartie, totul se reduce la note, la puncte insciptionate pe portative imense, ca in viata, muzica e viata sau viata este muzica, sau toate se impaca intr-un fel sau altul intr-un vers alb dintr-o poezie de Blaga. Si de ce tocmai Blaga
Pentru ca imi voi amintimereu de Blaga, altfel decat il voi iubi pe Nichita Sanescu, pentru ca Blaga a fost la un moment dat o problema pentru mine, intr-o sala de clasa ca un amfiteatru, cu doi supraveghetori si cu necunoscuti in jur. Si n-am avut necunoscute ca la matematica, ci un mare si ilustru necunoscut, care a ras de mine din bucata lui de hartie, de foaie de examen, a ras de mine! Si cand am iesit am ras eu de el, si asa voi rade toata viata… Te iubesc domnule Blaga, desi nu te-am placut in liceu, desi poeziile tale expresioiste ma scot din sarite… Te iubesc domnule Blaga, desi esti mort de mul… si gata.
Ah, de-as putea sa iau o gura de aer, sa-mi trag sufletul si sa dorm fara sa ma gandesc ca am dormit prea mult, fara sa imi fac prea multe probleme…vreau sa se termine, sa se termine tot, sa se duca, sa rad, sa nu mai stiu nimic, de nimeni sa nu mai stiu nimic!
E greu, e tare greu si greul de-abia acum incepe… Ah, cum as vrea sa dorm un somn din cele profunde, adanci, apropiate de moarte, sa stau pe marginea prapastiei, si cand ma voi trezi sa fiu intr-o alta lume, sa fie bine, sa fiu odihnita, si sa ii am iar, pe toti aproape. Mi-e dor de multi, mi-e dor de oamenii cu care ma distram candva, mi-e dor sa fim iar toti, baietii sa cante la chitara, sa cantam toti, sa stau intinsa pe patura si sa ma uit sa o bucata de cer, sa o vad pe Dana jucand badminton cu Mirela, pe Alexa cu palariile ei mari si cu sutienul cu imitatie de leopard dandu-se cu crema, pe Stefi si pe Ovi facand misto unul de celalalt, pe Bala iesind din apa ca o sirena si cantand “Stere” in gura mare, mi-e dor de Alex H. si de Dana, de Alex G. si de Mierala, mi-e dor sa ne povesteasca Alex de job-urile lui noi, de cand lucra ca “mercendaizer”. Mi-e dor de povestile cu iele ale lui Sax, de mistourile idioate pe care le facea cu Ovi si cu Alex. Mi-e dor sa ma invete Marinush sa inot, sa ne pupam printre pomi, sa ii aud pe toti vorbind despre tutun pentru bong sau despre arome pentru nargilea. Mi-e dor sa fumez narghilea, sa dam furtunul ala de la unul la altul, sa fumez o tigara cu Beatrice si sa se uite Dana urat la noi, si noi sa ne uitam una la cealalta si sa radem, si Dana sa se supere mai tare, pentru ca in final sa ii treaca, pentru ca oricum nu are sorti de izbanda. Si mi-e dor de muzica din telefonul lui Bogdan, desi ma scotea din sarite cand ne punea house si trance, just because he liked it, acum mi-e dor, mi-e dor sa fim iar toti, sa radem, sa facem misto unii de altii si sa cantam la chitara, pe strada, sa cantam tare si fals “i will survive” si “pusca si cureaua lata” si ce naiba mai cantam. Mi-e dor de voi ma…mi-e dor de noi…
Ma pregatesc sa plec la examen. Mi-e somn de mor, am fost trezita in mod fraudulos de la 6 fara douazeci si acum, dorm efectiv pe mine. La scoala nu cred ca a ajuns nimeni, orice om normal la cap stie ca examenul nu incepe de la 7 de dimineata, in fine, sunt prea cheauna ca sa pot sa scriu o fraza cat de cat coerenta, sau cel putin asa am senzatia. Ideea e ca nu am nici o emotie acum, mi-e sa nu ma apuce emotiile mai tarziu, cand voi vedea subiectele.
Am intrat pe mess, am dar drumul la muzica. Pe mess sunt on doar doua persoane, una are la status mare DORM, cealalta nu are nimic, dar cred ca e de la sinte inteles ca da, si ea doarme. Cred ca e minunat sa dormi fara griji la ora asta, jur ca inteleg perfect oamenii care dorm, ii invidiez chiar, pentru ca ei se odihnesc, in timp ce eu ma pregatesc sa dau “examenul maturitatii”, proba scrisa…pfff!
V-am zis ca ascult muzica? Probabil ca v-am zis. Voiam sa pun o melodie de la Roxette, din moment ce ascult de ieri in draci numai asa ceva, apoi mi-am amitit ca a murit Michael Jakson… asa ca, daca tot voiam sa va dau hrana pentru suflet cu note muzicale, o sa pun ceva de la el, chiar daca nu prea l-am ascultat, si mi-a placut si mie ca oricarui ascultator mediocru de MJ, doar Thriller(in special clipul) si melodia aia la care are clip cu multi copii, al carui nume imi scapa si mi-e mult prea lene sa o googlesc. Ok, deci, ladies and gentleman, MJ,(RIP):
Incepuse sa se obisnuiasca cu ideea ca nu va mai putea scrie niciodata,nici macar o ramasita de fraza…Statea in fata oglinzii,in lumina palida a lampii,admirandu-si firele de par care se desprindeau din complicatul coc din care nu mai ramasese aproape nimic.Suvitele brune ii cadeau pe umeri si mai departe pe spatele dezgolit ce ii rotunjea o silueta inca necoapta…
Acum toate gandurile sale zburau spre neputinta de a mai scrijela un cuvant pe hartie…Ideile parca ii erau moarte si refuzau sa sa mai invie…
”De parca ar fi cu putinta ca un lucru sa mai se intoarca de pe celalalt taram…”,gandea ea.
”Si oare, numai in primavara ma voi trezi la viata?”…
Dar de ce sa scriu de primavara in mijlocul toamnei?Pare ciudat…si chiar este….totusi a zis cineva ca nu e permis sa fac asta si inca mai multe alte chestii?” Rade.”Acum fac pe libertina…da,eu cea cu idei indraznete si libera sa fac ce vreau…Dar la ce bun daca imi e frica?De ce?De cine?nu stiu…dar nu m-am chinuit niciodata sa aflu,sau macar sa infrunt frica.Dar uite ce visatoare sunt iar…”,zambi,in timp ce ridica pieptenele si-l trecu visatoare prin par. De undeva, de departe, se auzea un cantec vechi, venit parca dintr-o alta lume.
Se simti privita si avut sentimentul straniu ca nu mai era de mult singura in camera. Din oglinda o privea un chip necunoscut, un tanar cu par negru si ochi albastrii. A incercat sa atinga marginea oglinzii,dar naluca baiatului disparu. Fata ramase muta…
Am tot zis ca o sa scot de unde de neunde un post zilele astea, macar asa, sa mai schimb un pic fata blogului, sa mai racoresc mintile care probabil asteapta de atata timp un update.
Adevarul e ca nu prea imi mai arde de scris pe blog, a inceput si BAC-ul, emotii cat cuprinde si cate si mai cate. Totusi sunt multumita, am luat 10 la amandoua probele orale, destul de incurajator, ma gandesc eu (hehe!), acum sa vad ce va mai fi la scris. Vorbeam azi cu Dana ca s-ar putea sa ne dea “Ultima noapte de dragoste…”, ceea ce ar fi…extrordinar! In rest, ne rugam cu totii sa nu ne pice vreo poezie, sa nu ne izbeasca in fata cu un Eminescu (primul emo al literaturii noastre), Blaga, Bacovia sau alt simpatic din tagma lui Homer.
Viata pare mai frumoasa cu doi de 10 pe fisa de Bacalaureat, si asta in ciuda caldurii, a oamenilor rai, a senzatiei de lene profunda si cine mai stie cate alte motive frustrate si inciudate de viata asta pasagera. Glumesc, bineinteles! Astept sa se termine, va spun sincer, astept sa se termine pentru ca m-am saturat ca principalul subiect de discutie sa fie Bac-ul: Aaa, tu, esti a 12-a! Ai Bac, ia zi ai invatat? La ce dai mai departe?” si da, bag aceeasi poezie pe care o stiu ceva mai bine ca subiectele de partea aIIIa la geografie: “Daa, sunt a 12a, daaa dau bacu anu asta! La cutare cutare si cutare materie! Da, ma duc la SNSPA! etc etc etc” si in functie de bunavointa fiecaruia aud cate un “Frumooos!”, sau “Nu-ti fie frica, o sa vezi ca e floare la ureche”, sau “SNSPA? Ce titlu pompos!” si cate si mai cate.
Devine amuzanta “starea de BAC”, sunt linistita, rad, glumesc,n-am mai avut de cateva zile o criza din cele “Vine Bacuuuu, ce ma faaaac?”, urmate de plans, leganat spasmodic fata-spate si “Nu stiu nimic, sunt praf, sunt varza, sa-mi bag picioarele!” repetat la infinit, cu privirea pierduta undeva in zare; deci da, pot sa spun ca stau destul de bine cu nervii, din moment ce am starea necesara sa mai fac si misto de mine, de nervii mei, de oamenii din jur! In cuand sper ca o sa incep sa mai schimb subiectul, devine deja plictisitorsi intentia mea e sa vin mereu cu ceva nou, asa dar, nou subiect va fi… admiterea la facultate. Da, cred ca Admiterea se afla pe lista mea de “fav subjects” pentru urmatoarea perioada de timp. Dar nu incep inca sa ma crizez pentru asta, deocamdata sa termin cu Bac-ul!
Ziua buna, sau Bon Jour, sau Good Day, ca tot au fost azi probele la limbi “straineze”!
Mi-e somn de pic si am o senzatie de rau “cosmic”, la modul “fuck, am terminat si liceul, si inca o data fuck pentru ca nu am chef de invatat”. Deci, am zis asa:azi a fost ultima zi in care am stat degeaba, de maine invatat cu picioarele in ligheanul cu apa rece, daca e nevoie.
Nu, nu am de gand sa ma lamentez petru ca mi-e lene, si pentru ca mi-e somn, sau pentru ca iar m-au dezamagit oamenii. Neah, departe de mine acest gand. O sa ma plang de vara bacoviana de afara. Pentru ca, orice ati spune voi, afara e vara bacoviana, din aceea care inmoaie asfaltul, care umple atmosfera de mirosuri pestilentiale, favorizeaza putrefactia, descompune trupuri si suflete. Hai, ziceti ca n-am dreptate!
Mi-as fi smuls azi un strat de piele daca as fi putut, numai sa ma racoresc putin, plus ca stau cu ventilatorul in priza 24/7 si din cauza asta ma trage curentul, si bineinteles, de la curent ma apuca durerea de cap. Din toata ecuatia asta rezulta ca nu am chef de invatat. Tot aici ma intorc…
Deci am terminat scoala! Nu stiu daca sa rad sau sa plang, pana una-alta, azi am bocit, cum ii sade bine oricarui absolvent de liceu, si probabil ca o sa mai trag o portie de plas si maine la festivitatea de premiere. Inca nu stiu ce medie imi iese, nici ce premiu iau, si din moment ce anul trecut am avut premiul intai, se poate spune ca anul asta mi-e tot una daca iau sau nu “laurii”, frustrarile mele de “mentionata” fiind de mult uitate si ingropate. Un dinte tot o sa mai imi ramana pentru o anumita pitzipoanca blonda, cu pretentii filosofice si geografice, care mi-a stricat media. Nu zic mai mult, “less is more”! Deci, asadar, prin urmare…va las dragii mei, o sa ii dau Laviniei unda verde la postat, pentru ca eu nu o sa am timp…cred…adica, daca ma tin de invatat, nu o sa am timp de postat jurnal de BAC pe blog. In fine, noapte buna va urez!
Imi cer scuze de abesenta atat de indelungata. Cred ca o sa se mai prelungeasca o perioada, pana scap de “drama” asta cu BAC-ul si Admiterea.Acum ma doare capul si nu am chef de nimic. Nu imi arde de invatat, nu imi arde de citit, nici de somn, absolut nimic, mai bine zis, sunt artagoasa. Nu stiu pe cand revin cu vre-un post, pentru moment ma bucur ca totusi am net. Tineti-mi pumnii si sa ne citim cu bine dupa hop-urile astea pe care le am de trecut. Sper sa vin cu vesti bune si posturi frumoase! O zi buna va doresc!
