Exista de mult, tare de mult, pe vremea cand nu eram nici macar adolescenta, pe vremea cand inca mai coseam haine si pieptanam papusi, acest mit urban, aceasta nebunie fantezista numita “dragoste”. Si se vorbea in soapta despre nebunia asta, era ceva misterios, era chestia aia din filme la care te ascunzi dupa perdea ca sa nu te vada parintii si sa te trimita la culcare. De ce se pupa pe gura oamenii aia? Mai tarziu am aflat ca se sarutau; vaiii! ce frumos, oamenii aceia din film se sarutau si totul parea atat de electizant, de fascinant si nebunesc in acelasi timp. Era atractia aceea spre neprevazut, dorinta de cunoastere, era genul de chestie pe care “o faci cand vei fi mare”…
Imi amintesc cum ani la rand am v orbit despre sarut, despre dragoste, sex, vai…sexul era un subiect si mai interzis si cu atat mai misterios decat sarutul, era ceva mai intens si mai indepartat, ceva de adulti, un teritoriu neexplorat si totodata fascinant. Imi amintesc intreband fetele mai mari despre sarut, despre “dragoste”, cu obraji colorati in rosu, si privirea lasata in jos de rusine; vai, dragostea, ce cuvant mare si frumos… Iar despre sex nu se discuta decat cu voce joasa, si in perspectiva, sexul era parte dintr-un viitor indepartat, eracomplex, adult, nici macar nu il luam in seama.
Imi amintesc doi indragostiti pe o banca, sarutandu-se de parca ar fi fost lipiti cu spuer-glue in dreptul buzelor, ca in poeziile lui Nichita Stanescu (e drept, pe atunci credeam ca Nichita Stanescu e femeie, sau poate ca nici macar nu auzisem de el, la 8 ani…). Imi amintesc de o bicicleta, nu a mea, bicicleta unei prietene, o bicicleta frumoasa, verde-smarald, noua. Imi amintesc ca prietena aceea a mea mi-a dat-o si mie sa dau o tura, si atunci i-am vazut pe cei doi lipiti in jurul buzelor, m-am uitat la ei, am trecut pe langa ei, apoi inca o data, si inca o data. Am strigat ultima oara de pe bicicleta “nu e frumos sa va pupati cand sunt copii mici sa va vada”. Mi s-a parut amuzant, am ajuns la prietena mea si i-am povestit “dracia”, si ei i s-a parut absolut amuzanta, asa ca ne-am petrecut toata dupa-amiaza vanand cupluri si facandu-le observatii. De fapt nu ne deranjau, ne fascinau, ne ameteau ca orice lucru nou, necunoscut, interzis. Fascinatia copilului…
Mai exista fascinatia copilului? Mai exista copilul? Copii mai exista? Pentru ca pe zi ce trece am senzatia ca au disparut, ca aceasta specie minunta, curioasa, inteligenta, numita “copil” este pe cale de disparitie, si in timp ce fostii copii se chiuie sa isi conserve cei mai frumosi ani intr-un borcan, copii “nostri” o arunca la cosul de gunoi fara nici un pic de regret.
Am mai tratat subiectul asta aici, si o sa continui sa scriu despre, pentru ca imi pasa, pentru ca ma doare sa vad copii de 11, 12 ani ca fac sex, ca isi distrug cipilaria, ca distrug starea de expectativa, fiorii, electricitatea emanata de primul sarut, prima iubire, si mai tarziu, cat mai tarziu, prima noapte de dragoste, dragoste, nu sex!
De unde mi-a venit toata furia asta de “fata batrana si frustrata” de 19 ani? Pai uite de aici! Fara cuvinte, pur si simpu fara cuvinte! Adica, ceva nu se leaga aici, cum adica, fetite care nici macar nu au avut prima menstruatie sa faca sex oral, anal si sa vorbeasca despre chestia asta ca despre ultimul film vazut? Asta numim evolutie? Asta numim civilizatie? Azi mi-am dat seama ca traiesc intr-o lume in care nu vreau sa nasc pui vii, nu vreau sa am copii care sa ajunga asemenea fetitelor alora, nu vreau, si refuz sa cred ca cineva isi doreste asa ceva. Si imi dau seama ca depinde si de educatie, de parinti, dar, unde se opreste educatia si incepe influenta anurajului? Pentru ca, din ce imi amintesc eu (si nu sunt tocmai o baba frustrata), oamenii, adolescentii incep sa aiba intalniri, relatii adevarate pe la 14-15 ani, unii chiar 16 (that’s me si puteti sa si radeti daca vreti). Adica, ce vreau eu sa spun aici este: de unde frate atata graba? Inteleg ca ameninta astia ca vine apocalipsa, dar… sa fim rezonabili!
Stiu ca in istoria omenirii am avut de-a face cu multe, multe exemple de libertinaj, sexualitate dusa la extrem, droguri etc, dar, nu ar fi trebuit sa invatam din asta? Nu ar fi trebuit sa progresam cumva? Si mai ales, ce ma chinuie cel mai tare este de ce parintii isi lasa copii sa ajunga in halul asta, de ce nu vorbesc cu ei, de ce nu le aplica o bataie sa se invete minte, de ce? Daca sunteti parinti intrebati-va…
