E ultima mea zi de vacanta, o zi in care poua, o zi tipica de toamna, care ma deprima si in acelasi timp imi da starea aceea pe care o mai regasesc arareori, acea sezatie de protectie si de cald pe care o poti incerca doar in ziele acelea, in zilele poioase, de toamna, in nostalgiea unei veri incheiata prematur.

Uite, mi-ar fi placut sa va scriu aici fraze lungi si intortochiate, cum faceam mai de mult, dar nu stiu daca mai sunt in stare, nu stiu daca mai pot… Ma gandeam sa renunt la blogul asta, pentru ca baloanele de sapun refuza sa mai zboare in ultima vreme, poate ca mi s-a terminat apa si nu mai am nici puterea sa suflu, dar uite, azi am zis ca o sa mai pun niste apa de ploaie, niste apa de ploaie tomantica, sa o amestec cu putin sapun de casa, facut la cazan, sa vad totusi de-o mai iesi o turma de baloane mici si mari care sa zboare parfumat a toamna prin aerul rece de-acum incolo. A fost pana acum o vara indiana, superba, electrizanta, obsedanta chiar, nu stiu daca m-a obsedat doar termenul sau frumusetea toamnei cu parfum de vara, nu stiu daca a fost dorinta de a avea, cu adevarat, o vara indiana, inca din momentul in care am aflat ca asa se numeste fenomenul de vara lunga cum ii spuneam cand eram mai mica, dar m-a obsedat, m-a obsedat cu indecenta cu care obsedeaza o fantezie erotica. Vara indiana m-a obsedat cu acel ceva care facea melodiile celor de la “the doors” unice, cu acea forta cu care il coplesea pe un erou pierdut dintr-o carte ce am citit-o cand am reusit in sfarsit sa ies din vartejul examenelor si al unor depresii varatice, genul acela de depresie incercata de orice absolvet de liceu, genul acela…

Maine e prima mea zi de studenta, maine dau, oficial ochii cu viata, cu ceilalti oamenii, ma nasc a doua oara itr-o lume mai cruda, mai rea si totusi mai fascinanta decat bucata mea de pantec in care am trait pana acum. Stiu ca suna a cliseu, a perceptie romantata asupra vietii, si tousi, nu stiu daca e din vina lui Alifantis, care a inceput sa imi cante subit din adancul playlistului meu, o melodie de toamna, regasita dupa o absenta indelungata, o melodie pusa pe repeat, dar, asta simt acum, asta sunt eu in acest moment. Si ca dovada, iata, am deschis azi fereastra prafuita a blogului meu si m-am hotarat ca e timpul sa mai scriu cate ceva…

Am pus apa la fiert, am deschis borcanul de cafea si am simtit aroma aceea orientala inundandu-mi plamanii.  Am simtit vibratia cafelei macinate cand am infipt lingurita in praful negru si grunjos, am simtit cafeaua ca parte din mine, eram scoasa din infern si dusa in paradis iar cafeaua, ah, cafeaua, ma imbata mai tare decat ar fi facut-o orice bautura tare, ma ametea mai tare decat aroma de narghilea inunndandu-mi toate camarile plamanilor.Ce de senazatii, ce de bucati de suflet, ce de franturi de toamna mi se invalmasesc in timp ce sorb din cafeaua mea prea dulce si ascult Alifantis.  Dar iata ca ziua mea perfecta de toamna va fi spulberata de lucruri mult mai profante decat senzatiile pe care le da cafeaua papilelor mele gustative, asa ca va las, o toamna frumoasa sa aveti, sa invatati bine la scoala, sa luati toate examenele la facultate, sa fiti promovati la servici. Cate putin din starea mea de bine va dau tuturor, putin din ultima mea zi de vancata…liceul s-a terminat, sa vedem ce imi mai rezerva facultatea (de data asta nu cred ca o sa mai cititi atatea povesti simpatice despre colegii mei de grupa cum citeati cand eram in liceu…m-am mai maturizat si eu:)))