Neant…

…sau o poezie superba despre ceva negru sau caprui scrisa de un om sensibil, inteligent si citit, Cristi, un bun prieten si sfatuitor al meu intr-ale scrisului. Poezia este gandita si scrisa de el in proza, si, la sugestia mea a transfomat-o in poezie.

Pe bolta irișilor tăi zboară o pasăre cu aripile grele,

cu aripile încărcate de prafuri din culorile tale,

în ele vrea să se-mbete.

Cu mâinile întinse până-n  neant,

taie linii în văzduhul cuprins ca într-o vale de cercurile tale…                              

Vârfurile aripilor i-alunecă în fiecare dimineață

încercând să strângă măcar un bulgăre de negru sau căprui,

când bate soarele direct și clar zorii sunt atât de limpezi-

 pe întinderea din care ea nu poate-atinge nicio nuanță;

Spre după-amiază cețurile îneacă tot ținutul

și o revărsare de-albastru-azur și verde izbucnesc

precum un fitil grăbit să ardă ața până la butoi

apoi explozia de globuri care umple încet și tandru

mantia cereasca de unde picură apoi în văi.                                                                                                                                     

E totul senin și ca-ntr-un vis

aproape stă în loc…

 dar pasărea cu mâini se grăbește a prinde și ea un glob

să-i încălzească inima.

 Ele i s-au scurs insa printre degete…

Era învăluită de un căprui continuu

care curgea cald și nu putea decât privi și-ntoarce capul.

Lăsă ciocul în jos și oftă!

 Ii rămânea s-atingă doar neantul din ea.

Thanks Cristi