Ca de obicei cand recunosc spasita ca sufar de writer’s block (de lene adica, si da, imi place formula asta de writer’s block si o sa o folosesc pana va fac capul terci cu ea), ma apuca cheful de scris.Si o sa va impui capul in cele ce urmeaza cu aberatii si cu clisee greu de urmarit, dar voi o sa le cititi, de dragul vremurilor de mult apude, nu-i asa?

Deci, oficial sutem de vreo ora si ceva in ultima zi a anului 2009. Scartz! Asta a sunat cat de cliseistic posibil, stiu! Si stiu ca viata mea are nevoie de o mica organizare, de care nu am chef sa ma ocup acum, desi e sfarsit de an, nou inceput si-asa mai departe. Eu nu am nici un chef de asa ceva, prin urmare nu o sa ma ocup cu liste de do’s si don’t’s pentru anul care urmaeaza, pentru a da, ati ghicit, mi-e lene.

De ce m-am apucat sa scriu iar postul asta pe care prietenul meu il va cataloga drept mediocru? Pentru ca vreau, si pentru ca am vazut ca inca mai da cineva click-uri pe peagina mea si asteapta sa public niste aberatii aburite, am vazut ca ma si are pusa la loc de cinte la blogroll, wich is why Bet-Bee, noua albinutza a blogosferei lehliene (ca deja putem vorbi de asa ceva, nu?) poposeste in blogroll-ul lui moa. Deci, thanks, credeam ca nu ma mai citeste nimeni si ca am devenit absolut previzibila si neinteresanta. Sarumana si de trei ori ave, caci ai reusit sa-mi hranesti orgoliul nemasurat (mwahahaha) si sa imi umplii penele de mandrie, pentru vremurile, ce-i drept cam apuse ale vietii mele de blogger.

In alta ordine de idei, desi am zis ca nu fac liste si promisiuni pentru 2010, o sa spun totusi ca in anul care vine o sa incerc sa scriu mai des pe blog, si poate o sa reusesc sa imi achit si la timp domeniul, sa nu mai am probleme ca anul trecut.  Si asta nu e o promisiune (uite cum ma contrazic singura), eu cand fac promisiuni nu ma tin de cuvant (mi-e destul de greu sa le tin chiar si asa, dar totusi). Asadar si prin urmare, savurati dragi cititori autocritica ce si-o face subsemnata in acest umil si mediocru post care s-ar putea sa fie si ultimul pentru ca ma gandesc serios sa renunt (iar ma contrazic singura).Scartz!

Tags : Aberatii, autocritica, chestii

Am multe drafturi salvate si nepublicate din varii motive, cum ar fi insatisfactia mea fata de calitatea scrierilor mele. Deci, puteti sa numiti writer’s block, sau poate ca nu mai am chef pur si simplu, ca nu mai imi place sau ca am avut prea multe pe cap (?!?) ca sa mai postez ceva de calitate aici.

Am isa o restanta despre care trebuie sa scriu, pentru ca merita si mai ales pentru ca mi-am vazut visul cu ochii, acela de a merge la un concert E.M.I.L., sa-i vad pe baieti live, sa fac un pic de pogo (un pic un pic pentru ca mi-a fost frica sa raman mai mult pe motiv de calcat in picioare si pumni in gura), sa dau din cap si sa cant cu ei melodii pe care le ascultam in liceu, dimineata in drum spre scoala (Dimineata aerul curat/ S-ar putea sa-ti sparga fata), pe care le-am avut la status sau le-am scris pe banca (acum imi pare rau ca nu am folosit marker, sa ramana pentru eternitate in liceul ala mania pentru E.M.I.L. si banca mea mazgalita dovada vie, deh, am vrut sa fiu eco).

Ca un scurt rezumat, ne-au placut baietii de la Backstage Hero si nu prea, dar aveau o scuza erau incepatori, si daca nu aveau frezele alea tampite poate ii apaludam mai mult si eram mai intelegatori, totusi, e bine ca inca mai exista pusti ca ei, carora le place sa cante, si incearca sa faca ceva de calitate.

E.M.I.L. au fost asa cum imi imaginam ca vor fi, nebuni, spontani, relaxati, modesti si mai ales  profesionisti: se aud live la fel ca pe album, sunt foarte apropiati de public,  stiu sa se distreze si sa mentina atomosfera destinsa (nici nu avea cum sa fie altfel, doar e vorba despre un concert E.M.I.L.).  Sa va mai povestesc cat de extaziata am urlat pe “Copacii infloriti”, “Noaptea”, “Hippiotii”, “Da-i drumu’”, “Pisica”, “Emi nr. 1″, “Fara regrete”, “1000 de dorinte”, cat m-am ofticat ca nu stiam versurile de la melodiile noi care sunt absolut bestiale, cat de misto a fost poezia lui Butch inainte de “Cultivator de vise”, sau cat de frumos ca cantat tipa cu violoncelul “Pentru prietenii mei”  alaturi de Sorin? Da, sunt lucruri care merita povestite, lucruri pe care le voi povesti probabil si nepotilor mei cand voi fi o baba hippioata.   Per total, bineinteles ca a fost super tare, de neuitat, si mai vreau, mai vreau, mai vreau excese, abuzuri si imoralitati. Si vreau in Vama! Am zis!

Tags : 18 decembrie, abuzuri si imoralitati, concert Silver Church, E.M.I.L, excese