Din seria “cum supravietuim inainte de BAC”, transmitem in direct si in reluare de pe front. Alte clipe traite, alt epilog se naste azi in minteam mea de elev bolnav si studios ce ma aflu. Se da o zi in care ajung la scoala la a doua ora si plec dupa a3a fara sa fac nimic. A, mi-a zis diriga sa o tai acasa la citesc, deci m-am conformat si iata-ma surazatoare si pusa pe treaba, va informez cum stau treburile pe aici.

Au mai ramas 46 de zile pana la prima proba la Bac. Incepe numaratoarea inversa…

Tags : Bac, Sfarsitul Lumii

Dimineata ma trezeste zdranganitul electric de chitara al lui Kurt, as vrea sa mai dorm, as vrea sa nu il mai aud, as vrea sa taca dracului odata, sa ma lase sa mai dorm un pic. M-am gandit ca daca imi pun un cantecel simatic sa ma trezeasca, o sa fiu bine dispusa toata ziua… De fapt, nu da niciodata roade, orice as incerca, nu reusesc sa ma trezesc cu drag, nu imi place si basta, urasc sa fiu trezita din somn, nu neaparat trezitul, ci ieea ca suna o chestie la capatul patului si imi tulbura somnul, as ma ucide, de fapt.

Total fara de legatura de ceea ce am scris mai sus, de fapt, poate cu foarte putina legatura, adica, da, azi m-am trezit de dimineata, nu m-a trezit Kurt Cobain, nu mi-a spus ca “Smells like teen spirit”, din contra, m-a trezit mama, sa mergem la plantat de pomi, pomuleti, mai bine zis (vorba Dianei). Deci da, azi am fost mai eco decat toata ecologia, am facut poze si am si filmat. Poze cred ca o sa pun, daca nu o sa imi fie lene, bineinteles, filmulete, nu promit nimic…

Mi-a placut foarte mult ideea, mi-a placut sa vad ca cineva ia initiativa si cand spun asta ma refer la  Laura Pascu si  Jhonson, ca se face ceva si aici, in locul asta uitat de lume unde timpul inca mai pare sa aiba rabdare cu noi, ca sa il citez pe Marin Preda :).

Au fost si cateva vedete, adica Cheloo de la Parazitii (si cainele lui super simpatic, care semana cu patrupedul din The Mask), Gheorghe Gheorghiu cel cu pletele in vant, si stiu ca mai trebuia sa vina si Cabral, care nu a mai aparut, din pacate, pentru ca tare mi-ar fi placut sa il cunosc.

Ceeea ce mi s-a parut extraordinar a fost faptul ca au venit foarte multi oameni, din toate zonele tarii, ca sa planteze un pom la Lehliu! Mi-a placut ca scoala si liceul s-au mobilizat si ei si au adus elevi in fiecare zi de cand a inceput programul (adica de Luni), ca primaria s-a implicat si chiar au fost acolo cu totii, s-au preocupat ca actiunea sa iasa bine,  si all in a nutshell, actiunea s-a desfasurat foarte frumos, si civiliat; parca ar incepe o noua era, sa zic asa, in care vezi cu adevarat ca oamenilor le pasa de viitorul copiilor lor, de viitorul planetei si al aerului pe care il respira zi de zi.

De dimineata chiar vorbeam cu mama, cata munca pentru a planta un pomisor, pentru a-l face sa “se prinda”, sa il vezi cum creste in atatia ani si in final este taiat in cateva minute si pus pe foc. E mare lucru, deci, ca se intampla genul asta de actiuni.In continuare, niste poze de la fata locului:

Mai multe gasiti si pe blogul Laurei Pascu www.prcafe.com de unde este “furata” si ultima fotografie, pentru ca eu nu aveam nici una cu organizatorii!

Tags : oameni, plantare, pomi, voluntari

Nu am fost niciodata o dansatoare minunata, ba chiar pot sa spun ca in arta asta, sunt anti-talent, calc pe picioare, ma impiedic, cad, tot tacamul, ce sa mai. Dar am adorat intotdeauna dansul, dansul ala frumos cand il privesti, care iti transmite o poveste de iubire prin miscari si muzica, Dirty Dancing, mai exact. Si acum o sa intelegeti de ce am inceput un post despre dans. Pentru ca, ei bine, l-am adorat mereu pe Patrick Swayze! Si in general toate filmele in care a jucat (Ghost, North and South, Beverly Hills,  Point Break etc). Patrick Swayze e bolnav de cancer, o ste toata lumea, la cata valva s-a facut in presa. Am vazut recent niste fotografii cu el in care era complet schimbat, si m-am intristat, sa vad cum un om atat de frumos a slabit si a imbatrint atat intr-un singur an. Dar ce apreciez la el, este faptul ca are puterea sa lupte, ca nu dispera si isi doreste sa invinga boala, si asta spune multa despre caracterului lui! Dar nu o sa vorbesc despre boala lui Patrick azi, o sa vorbesc despre un film care imi place la nebunie, si care il revad de fiecare data cand am o cazia: Dirty Dancing.  Prima data am vazut filmul la Bucuresti, la Lucia, cred ca aveam vreo 12 ani si m-am amorezat imediat, mai ales ca povestea era atat de frumoasa, si ma regaseam atat de mult in persoanajul Baby.  Normal, ca orice pustoaica speram sa gasesc un Johny sa ma invete sa dansez pe ritmurile vietii si ale iubirii, plus ca eram la fel de neindemanatica, de neinitiata ca si personajul principal.  De atunci, mi se intampla din cand in candsa ma apuce  un chef nebun sa revad filmul si sa ascult soundtrack-ul, pentru toata incarcatura aia afectiva pe care o contine, pentru toata generatia aia pe care o reprezinta filmul in sine, generatia aia rebela, generatia care a spus “Da frate, se poate si asa!”, care nu numai ca a pus bazele muzicii rock’n'roll eliberandu-se de orice restrictii sociale, dar  a avut curajul sa se revolte! Filmul asta mustese revolta, musteste de vise care urla sa fie implinite; pentru mine asta inseamna Dirty Dancing, nu e numai un film frumos, cu o poveste superba de dragoste, nu, Dirty Dancing e povestea unei generatii care a avut curajul, intr-o lume plina de formalitati, sa isi urmeze visul, care a inventat concepul acela atat de uzat in zilele noastre de “American dream”. Nu e oare Johnny imaginea rebelului neinteles, pururea tanar, frumos ca un diavol si razvratit impotriva sistemului? Poate vad eu prea multe intr-un film care mi-a marcat prima adolescenta, dar eu asta simt!

Ador scena aia cand Baby intra in locul interzis pentru turisti, ca o Eva ce musca din fructul oprit, pasind parca intr-o alta lume, tocmai ea, pustoaica protejata de toate rautatile lumii si care viseaza ca intr-o buna zi va salva Africa de foame, fata in fata cu realitatea, cu promiscuitatea in care se zbate “plebea”, dansul acela murdar al “staff-ului” si intrarea lui Johnny,  coregrafia alaturi de partenera lui cea frumoasa, miscarile lor absolut perfecte, povestea de dragoste pe care parca o traiesc pe ritmul muzicii, reusind sa creeze, prin dans, impresia ca ar fi un cuplu. Asta mi se pare remarcabil. Si Baby sta si ii priveste perplexa, uimita, si peste masura de incantata. Absolut superba imi pare scena!  Felul in care o ia la dans dupa ce isi termina numarul, surpriza ei ” adica vrea sa danseze cu ea? De ce tocmai cu ea? Ea nu stie nimic!” pare sa spuna Baby in momentul acela. Apoi miscarile ei naibe, siguranta lui, din nou miscarile ei nereusite, felul ciudat de a fi in ipostaza partenerei lui de dans si frustrarea de a nu reusi pe deplin.

Lectiile de dans, “This is my damn space, this is yours, get it?”, chimia, Baby dansand de una singura, dansul in apa, electricitatea ce creste pe masura ce se cunosc din ce in ce mai bine, felul in care il imita dupa ce devin un cuplu.  Si dasul lor final, cand ea “creste”, devenind o persoana matura, care a avut curajul sa isi ia viata in propriile maini. El ii ia apararea “Nobody puts Baby in a corner!” si o prezinta ca fiind ” Ladys and geltleman, miss Frances Houseman!”  reusita sariturii, ea sfioasa, mama ei acceptand situatia, chiar gandindu-se ca ar semana cu ea, figura resemnata a tatalui.  Da, stiu, tipic hollywoodian, dar totusi, atat de frumos! Un classic…

(Now i’m crying!)

Tags : Dirty Dancing, film, Muzica, Patrick Swayze, rebel, rock'n'roll

In primul rand vreau sa va anunt ca am rezolvat cu blogul, thank god, si inca destul de usor, ca sa nu mai zic ca am primit o gramada de oferte, din care zic eu, am ales-o pe cea mai buna. Am hotarat sa cumpar hostingul, pentru serviciile platite sunt mult mai de calitate decat cele gratuite. Nu m-am asteptat sa dau de oameni asa ok, si care sa imi dea o mana de ajutor cu atata placere si mai ales rabdare, sa imi explice ce si cum trebuie sa fac, plus ca m-au invatat sa schimb singura tema, chestie pe care inainte nu puteam sa o fac singura (din cauza unor chestii complicate numite html, ftp, dns etc). Deci, cred ca ar trebui sa multumesc acum, asa cum faci cand primesti un premiu; sa ii multumesc prietenullui meu care mi-a suportat crizele de plans “ca ce ma fac eu cu blogu, ca nu mai am hosting si vine sfarsitul lumii etc.” si alte panicari inutile, nu cred ca are rost sa va povestesc prin ce am trecut pana am rezolvat cu totul. Lui Marius Sescu, care s-a interesat pentru mine fara ca macar sa il rog, pur si simplu a vazut postul la mine pe blog si a inceput sa traga sfori, deci multumesc mult mult de tot, chiar apreciez gestul Asa, mai e cineva?  Pai Ionut Calugaru de la gazduiresite.ro, care si-a batut capul cu mine si m-a invatat cum schimb tema, mi-a instalat programelul ala de unde pot sa umblu mai bine la site si a avut rabdare pana s-a propagat tot bloguletul asta de pe serverele haipa, pe serverele lor. Si nu in ultimul rand denisei, care mi-a zis sa nu ma impacientez prea tare cu mutatul, ca nu-i bai si nici prea multe cunostinte intr-ale internetului nu imi trebuiesc. A, si mamei, ca imi da banii pentru gazduire (mama nu are blog, dar are tata
Si imi place la nebunie noua tema, parca e mai serioasa, nu?

Vineri, 27 ale lui fevruarie, 2009 , Diana a mers la Bucuresti, zi importanta pentru viitorul subsemnatei, dupa cum urmeaza: aproape de capul ei, cu vizita la facultate.

Am descoperit America a nu stiu cata oara, am avut revelatie dupa revelatie, am vazut caini cu covrigi in coada si zambete…ok, ok, utopie, stiu, ar trebui sa ma trezesc din visare, dar putina autoironie nu strica din cand in cand.

Deci, sa o luam cu inceputul, vineri am fost la Capitala, cu scopul precis de a ma interesa de prestigioasa facultate la care o sa “attendez”, si la care, daca nu o sa intru, o sa fiu foarte, foarte dezamagita. Momentan, judec lucrurile foarte la rece, adica ma gandesc, foarte firesc, la faptul ca o sa intru, ca o sa iau BAC-ul, cu nota mare, bineinteles, si apoi o sa curga lapte si miere, eu o sa ma relaxez pe plaja, cu un frappe rece in mana si o revista glossy citita la umbra unei umbrelute de paie. Iar am luat-o pe aratura!

M-am comportat ca un veritabil provincial ce sunt, venit la oras pentru prima oara.  Am fost atat de penibila ca imi vine sa ma tavalesc pe jos de ras. Pe langa faptul ca am sugerat sa coboram din troleu la semafor, cand usile erau inchise, intr-o fraza de genul “Hai ma Dana, sa coboram acum, ca pleaca troleu!” moment in care pe Dana si pe Ovidiu i-a pufnit rasu si vreo trei capete s-au intors spre mine, iar eu eram ceva de genul: “Ce, am zis ceva gresit?”. Da, zisesem ceva gresit, si Ovidiu a avut grija sa imi aminteasca din cinci in cinci minute cat de idioata sunt! Shit happends, i say!

La facultate am cautat intrarea si am dat de doua porti incuiate. De fapt, era deschis undeva mai in spate, dar cine sa se prinda? Dupa ce a trecut momentul de dezolare, m-am gandit sa dau un inconjur cladirii, pentru orice eventulaitate, vlucru foarte util, si bine gnadit, de altfel, pentru ca am gasit poarta cea mare,  intrarea in SNSPA! Dulce delir… Dar nu se termina aici aventura, pentru ca, in momentul in care am ajuns la secretariat, intr-un final, am uitat tot ceea ce ar fi trebuit sa intreb, cum sa pun problema cu secretarele, tot.  Eu ma asteptam la niste tipe de treaba, cand colo, am dat peste niste dudui plictisite, care m-au intrebat direct, si fara sa se gandeasca la bietul meu suflet chinuit de emotii (ca doar era o zi importanta pentru mine, veneam sa interesez de facultate), “Ce vrei?”.

Eu: “Stiti, vreau si eu sa vin aici la dumneavoastra… dar….aaaa….nu am gasit cine stie ce informatii pe net, si…ma gandeam ca poate imi explicati mai bine”!

Secretarele (vreo 4 la numar) mi-au aruncat o privire stramba, in timp ce rasfoiau plictisite un catalog Oriflame.

Secretara:”Si, la ce sectie vrei?”

Eu (speriata, balbaita, pierduta): Pai….stiti, caaa….m-ar interesat sa stiu despre toate!

Secretara: “Pai intra si tu pe site!”

Eu: “Dar niste pliante nu aveti?”

Secretara: “Nu s-a tiparit nimic, inca! Revino la sfarsitul lui Martie!”

Eu: “Straight face”, ezit…, multe puncte-puncte, in final indrug un “OK” reumatic si ies

Si asta a fost, atat, gata! Am iesit de acolo simtindu-ma singura, si neputincioasa! Ca s-o zic pe limba romanului, “am plecat bou, si m-am intors vaca”. Jur ca imi venea sa plang, de nervi ca m-am balbait, ca am uitat tot ce vroiam sa intreb, ca secretarele nu erau cum imi imaginasem eu! Imi doream sa fiu singura, sa plang de cat de penibila fusesem, si aveam senzatia ca si Dana, si Ovidiu faceau misto de mine. Stiu ca era decat senzatia, dar tot m-am simtit prost!

In concluzie,revin la SNSPA la sfarsitul lui Martie, sau chiar mai tarziu, cu speranta ca data viitoare o sa fiu mai putin speriata, ca secretarele vor fi mai intelegatoare (sau cel putin mai dornice sa furnizeze informatii)!

P.S. Daca citeste cineva care face SNSPA si poate sa ma ajute cu ceva info, ii raman recunoscatoare! Gasiti adresa la Cine sunt

P.S.2 To be continued

P.S.3 Acum radeti!

Tags : facultate, provincie, snspa

Din seria “prietenii mei simpatici si curiosi”, iacata discutie simpatica ce aveam eu cu o prietena a mea, foarte impacientata de pastrarea aparentelor personale si impersoanale, sau cum vreti voi sa le numiti:
Dana: cum o fi sa fumezi iarba/
Dianna:
Dianna:
Dianna:
Dianna:
Dana: sa iei troscat dala uscat si sa ii dai foc
Dianna: asta o pun p blog
Dana: c gust o avea/
Dianna:
Dana: nuUUUUUUUUUUUU
Dianna:
Dana: DIANA NUUUUUUUU
Dianna: ba daaaa
Dianna:
Dianna:
Dianna:
Dianna: deci ai fost prea tare
Dana: DECI NU
Dana:
Dianna: DECI DA
Dana: eventual cenzureazami numele
Dianna: esti o dana
Dianna: la mn nu apari dzzana cu numele tau
Dana: ))

*spatiile libere sunt umplute cu fete care rad si se tavalesc pe jos de ras

Tags : cum o fi, dana, iarba

Vreau de ceva timp sa va povestesc o intamplare de acum cateva zile pe care imi propusesem sa v-o prezint chiar in ziua in are am patit-o: ei bine, mergeam pe aleea liceului, in drum spre locul unde lucreaza mama, cu cele doua casti infipte in urechi, linistita, fara sa banuiesc ce mi se va intampla. La un moent dat ma trezesc inconjurata de o gasca de baieti mai colorati, cu maneaua urland gajait dintr-un telefon si cu acea siguranta de sine pe care numai ignorata o poate cauza. I-am rugat frumos sa ma lase in pace, pentru ca am treaba, dar chestia asta se pare ca nu i-a convins, ba chiar, unul dintre ei s-a apropiat mai tare de mine, cu intentia vadita de a ma “cuceri” cu fraze de genul: “Ce frumoasa esti, imi dai si mie numarul tau de telefon?”, i-am raspuns cat de serioasa am putut ca nu i-l dau si l-am rugat iar sa ma lase in pace, la care el mi-a raspuns cu aceeasi nesimtire: “Vai, fatA da ce esti asa suparata, nu iti place de mine?” Am mai repetat de vreo doua ori “Te rog lasa-ma in pace” si pana la urma s-a hotarat sa se dea la oparte, nu inainte sa imi puna mana pe sani Am ramas socata! In plina zi, cu atatia oameni in jur, am fost hartuita sexual de un mizerabil, fara absolut nici o jena, fara ca cineva sa intervina.  Are rost sa va spun ca am ajuns la mama tremurand de nervi, plangand si simtindu-ma ca ultimul om? Practic, imi fusese violata intimitatea! De catre cine? De catre un necunosut care a avut tupeul sa ma atinga fara voia mea. Sincer, nu pot sa inteleg asemenea comportament, nu pricep cum poti face o asemenea fapta fata de o persoana pe care nu o cunosti, nu te cunoste, doar pentru ca te simti atras de ea, sau pentru ca vrei sa arati cat esti tu de puternic.

Sa o iau si cu niste explicatii suplimentare acum,  in liceul nostru, (de fapt grup scoalar, pentru ca avem si clase de S.A.M., unde ar trebui sa invete aceste specimene) grupurile de genul celui descris mai sus chiar au devenit o problema.  Ii vad in fiecare zi, trec pe langa ei, fluiera dupa mine si in general dupa toate fetele care trec pe langa ei, pe unele le agreseaza, verbal sau fizic, le hartuiesc, cum a fost si cazul meu,rad de defectele lor si  nimeni nu face nimic. Profesorii nu se pot impune in fata lor, pentru simplul fapt ca le este si lor frica, si e de inteles, cand il vezi ca scoate cutitul la tine.

Cand am fost sa recrutam boboci de la clasele de S.A.M. am ramas socata de conditiile in care invata copii aia, conditii de care se fac chiar ei responsabili. Nu vreau sa critic scoala, fondurile sunt putine, dar stiu sigur ca trebuie sa se faca ceva pentru ei, macar sa fie disciplinati cumva, pentru ca ajung, cu ignoranta lor, sa faca victime. Poate ca si mediul in care traiesc si invata favorizeaza genul asta de comportament, nu este vina lor in totalitate, familia in care au crescut, educatia pe care NU au primit-o acasa, reprezinta cu siguranta factori care influenteaza in mod dramatic comportamentul lor, si in acelasi timp siguranta noastra.

Imi amintesc, acum vreo doi ani un coleg al meu platea taxa de protectie unui tip dubios, caruia politia nu avea ce sa ii faca, pentru simplul fapt ca avea certificat de nebun, si omul asta se plimba nestingherit prin liceu, confisca telefoane si cerea taxe de protectie, iar pe cei care nu vroiau sa colaboreze ii “pedepsea” prin bataie. Recunosc, eu am fost speriata, nu avea ce sa caute omul ala in scoala, nu era nimeni la usa care sa supravegheze, decat doi elevi de serviciu si un profesor, nici un gardian. Ce puteau sa faca copii aia, ce putea sa faca un profesor? Si nimeni a facut, si inca nu se face nimic in privinta asta, oricine poate intra nestingherit in liceu. Pentru ca, se pare, nu sunt fonduri; deci, nu sunt fonduri pentru sigranta noastra.

Si exemplele ar mai putea continua, bineinteles. Sper totusi ca macar generatiile care vin dupa noi sa aiba parte de scoala in siguranta, sa nu isi faca griji ca pot fi atacati in clase sau in curtea scoalii. Sper intr-un viitoar mai civilizat, pentru ca am inteles ca se vor face schimbari majore aici, in oraselul asta mic, si linistit in aparenta.

Tags : copii, grup scoalar, hartuire, liceu, manele, scoala

vama veche- am doar 18 ani
Asculta mai multe audio Muzica »
…azi, dupa ce am cantat urland acelasi refren stupid, fara sa imi permit sa am varsta din stih, dupa ce m-am cerat cu tata si am inghitit in sec de fiecare data cand imi arunca in fata aceeasi scuza desarta “pana faci 18 ani, faci cum vrem noi, dupa, te descurci”, s-a indeplinit profetia oracolului, dupa 18 ani de la data de 22 septembrie 1990, zi in care mama nastea minunatie de copil intr-un spital din Slobozia, iata, am 18 ani. (ok, faza cu profetia nu are nici o legatura, da tre’ sa recunoasteti ca e de efect :D)

In 18 ani, am realizat multe, am crescut si am ajuns de la juma’ de metru, la 1 metru, acum am un metru jumate…asta da realizare; am invatat sa vorbesc, sa merg, sa scriu, sa citesc, sa rad, sa plang, sa parasc, sa ma supar, sa cant, sa fiu o scorpie, sa ma cert, sa urlu; nu neeaparat in ordinea asta Acum, lasand gluma de-o parte, am reusit sa ma cert si sa ma impac cu o groaza de lume, am reusit sa fiu simpatica, sa ma fac de rahat si sa ies din el, m-am lovit cu capul de tavan, am ras, am plans mai mult decat orice, am fost lenesa si vrenica in acelasi timp, am refuzat sa invat matematica,am facut o groaza de tampenii, am fost pe cale sa dau foc la casa de vreo doua ori,prostii din astea de are, daca scapui cu viata din ele iti amintesti mai tarziu si razi. In fine, nu o sa imi conspectez acum toata viata, asta e un post asa, ca sa va fac sa radeti, sa ma felicit ca am ajuns pana aici, desi nu e meritul meu, e o chestie normala, totusi, e o sarbatoare, nu?
Acum, la 18 ani, imi doresc mie tot binele din lume, bineinteles, doar nu mi-oi dori singura raul, imi doresc sa fiu eu, sa nu ma las calcata in picioare, sa plang mai putin, si atunci cand o fac, sa plang de bucurie, sa fiu inconjurata de prieteni, sa ma distrez si sa intru la facultate, la limbi straine, la buget (asta rog pe toata lumea sa imi ureze).

Stiu ca postul pare infantil, poate fara noima, adica, de ce mi-as ura singura tot binele din lume? De ce nu? Stiu ca iar nu sunt coerenta, nu sunt niciodata, dar asta sunt, nu ma pot schimba, sunt nascuta in zodia incoerentei!
Azi nu o sa ma critic, azi sunt cea mai frumoasa, si cea mai desteapta, si cea mai simpatica, si am toate calitatile din lume, pentru ca pot, pentru ca azi e fucking ziua mea si imi bag picioarele, cica e cea mai frumoasa perioada din viata, si ma simt la 18 ani, cum m-am simtit si la 17, si la 16, si la 15, si la 14, si la 13 si tot asa pana ma fac mica iar si intru in burta mamei, pentru ca in astia 18 ani am invatat ca pe copii nu ii aduce barza La 18 ani, ma simt copil! Sunt copilu’ lu’ mama si-al lu’ tata! Asa, sa fie clar Sa imi traiesc!

E incredibil cat de repede trece timpul, parca ieri eram la inceputul vacantei si zburdam la gandul celor 2 luni jumate de stat degeaba. Si acum, ma trezesc ca sunt numai doua sptamani ramase pana la inceputul scolii. Mi-am intrat intr-un program din ala extrem de plictisitor, de sfarsit de vacanta, gen: ma culc la 3-4 dimineata, ma trezesc pe la 1, ma uit la televizor, cum faceam cand eram mica in diminetile de week-end, cand ma trezeam cu noaptea in cap sa prind Pokemon, sau Conan, sau mai stiu eu ce desene dadeau la T.V. pe vremea aia. Apoi mananc ce gasesc prin frigider, da…micul dejun pentru mine, pranz pentru oamenii normali :)) Mai ard cateva ore in fata calcului, pe mess, bloage, travian etc apoi ies afara. Incep incet-incet sa ma simt ca o bunicuta, cu un program strict, de la care nu se abate cu nici un chip. Dar in acelasi timp nu vreau sa inceapa scoala, pentru ca mi-e frica, mi-e frica de mor de anul ce vine, de teste, de predat ca la balamuc, meditatii pentru bac si facultate, etc. Plus ca nu stiu daca o sa ma duc unde am trancanit de 3 ani de zile ca ma duc, adica la jurnalism sau la limbi straine; sincer, sunt complet debusolata, speriata dar in acelasi timp nerabdatoare, sa treaca mai repede anul asta, sa ma trezesc in iunie 2009, ca mai am putin si incepe bac-ul, ca nu stiu nimic, dar sa treaca, cum zic astia care au scapat de el, de parca nici nu a fost, si apoi sa termin si cu facultatea, sa ma vad studenta, nu conteaza la ce, important e ca la anu’ pe tmpu’ asta o sa fiu mai linistita decat am fost vreodata…

Pana atunci am inceput sa adcult radio, mai ales dupa ce tata mi-a sters toata muzica din calculator (pentru ca nu e calcu meu personal, il impart cu tata) si uita mereu sa imi aduca cd-ul pe care mi-a pus muzica aia.

V-am tot amagit ca o sa va povestesc cum a fost la mare, ca tot am fost plecata o saptamana si oricum nu mai scrisesem pe blog de nu mai stiu cand. Pai cum sa fie, a fost superb, am avut vreme frumoasa, si cel mai important e ca a fost prima mea iesire in lume fara adulti prin preajma, am fost cu o gasca de nebuni, cu prietenii mei, cu care ma cert tot timpul, cu care m-am certat si pe acolo, in special din cauza dusului (alexa stie :P), din cauza ca eram prea imprastiata, ca uitam sa strang masa, ca mi-era lene, bine, la toti ne cam era lene, e ceva normal. Am fost si prin Vama, for the first time, si mi-a placut foarte mult, desi era mult mai populata decat ma asteptam, desi credeam ca e sigurul loc unde nu o sa dau de cocalarime, sau de manele, sau tipi cu “scule de masini”, veniti cu pitzipoanca din dotare “in vama, ca e cul”. A trecut un specimen din asta pe langa noi, cu un Bring Me a Woman, cum zice boyfriendu, si a fost foarte interesant sa privesti reactia celorlati la aparitia lui, bine ca a avut bunul simt sa opreasca maneaua :).

Sa revin insa la Vama, nu am luat la rand toate localurile de pe acolo, am fost in treacat pe la Pirati, un local foarte misto, cu muzica buna, care nu lipseste din Vama, misto amenajat, etc. boyfrindu il stie mai bine, ca el e mai vechi pe-acolo. Stuf-ul, superb, misto ideea cu totemul cu bec amplasat in mijlocul plajei, oameni care se simt bine, plete, hippioti, dans pe plaja. Ce mi-a placut foarte mult a fost ca te simteai ca intr-o familie, era ca si cum te cunosteai cu toata lumea. Am inteles ca fenomenul se intampla decat in Vama si numai in Vama, in localurile din Bucuresti devin toti fitosi. Informatie tot de la boyfrind
Am mai fost si pe la Comandante, unde au facut un foc super misto…pana a cazut, pentru ca nu aranjasera bine lemnele, in orice caz, a fost misto pana la urma, pentru ca era ingrozitor de frig, si noi eram imbracati de promenada. Am stat acolo pe nisip, si am ascultat abba, boney m, alice cooper, patrice etc, si ne-am incalzit la foc. A fost super, super, super!

Ce mi-a mai placut? Pai bazarul bineinteles, sau nu stiu daca sa ii zic bazar, dar pe strada aia principala erau standuri si standulete cu tricouri, briz-brizuri de inspiratie rock sau hippie, gentute, erau si doi tipi care cantau la chitari, altii faceau codite din alea infasurate cu ata. Mi-am facut si eu una, si mi-am luat si o traista de care sunt super incantata, si un tricou cu Bart Simpson.

So, cam atat pentru azi, deja v-am zis prea multe

Tags : mare, Muzica, people, rock, soare, vacanta, vama

Am aprins lumanrari mortilor, am aprins noaptea, cu lacrimi in ochi si umbre de regrete. Am plans mortii care nu aveau sa mai vina, am plans lumina slaba din flacara ce palpaia de dupa fereastra, am privit mormantul de departe si mi-am imaginat ca ma priveste…

Profund..profund am resimtit mortile ce vor sa vina, am resimtit trecul si viitorul si le-am regretat greselile savarsite si nesavarsite, am regretat avalansa de ganduri necurate si poftele carnale satisfacute cu vinovatie in noaptile intunecate de nori…

Plangand am sa iti sfasii hainele, si pilelea, pana ce va ramane numai scheletul, si numai inima sa-ti mai bata in corp, dureros, salbatic, carnal. Durere…meriti durerea ca pe o izbavire a mortii, meriti moartea in sine ca sa te speli de pacate, meriti pacatul in sine ca sa te minti ca iti traiesti viata…pacatul, savarsirea lui, moralitatea… Moralitatea?

O viata morala cara in spatele ei o tona de frustrari, cantate in tonalitati inalte de voci satanice ce te ispitesc spre pacat, iar pacatul la randul lui te poseda prin frustrarea savarsirii unei fapte ce te rusineaza. Deci suntem o specie frustrata…frustrare…frustrarea de a nu face sau a fi facut ceva. Frustrarea? O simpla nemultumire a speciei umane, o specie murdara…daunatoare…

Ochii plini de lacrimi, furie nascuta din rusine, sau rusine nascuta din rusine? Simt cum neputinta imi impanzeste ochii si imi intuneca simtirile…simt, simt ca cerul devine incet-incet negru, simt ura…tu, o simti?

Tu simti iubirea? Un suflet inocent simte ura? Un suflet inocent distinge adevarul din minciuna? Un suflet inocent, moare, se stinge incet, ca lumanarile ce ard pana cand ceara se termina. Un suflet inocent se perverteste in timp, din cauza oamenilor, caci oamenii isi strica semenii curati, isi strica vecinii de habitat, isi strica planeta, isi ranesc corpurile, sufletele…

Un suflet poluat gaseste oare drumul spre purificare? Un suflet poluat cu mizerii isi doreste oare sa fie iar curat? A fost oare sufletul acela curat?

M-am inrait, isi spune sufletul, m-am umplut de furie, de greu si simt cum ma reneaga puiul omului, puiul de om; te repudiez puiule de om, te repudiez cu ura, te repudiez cu mila, te repudiez si te caut sa te iau inapoi, sa te cresc acum, in vremurile astea tulburi, cand toate s-au rasturnat cu susul in jos, cand mortii invie, cand tinerii mor, cand aurul pretuieste mai mult decat iubirea. Vino inapoi, pui de om, vino inapoi sa-ti protejez inocenta intr-o colivie de aur din care vei vrea mai tarziu sa scapi, sa zbori liber, sa te murdaresti, sa inoti intr-un ocean poluat, sa-ti poluezi viata si sufletul, si sa te invininezi cu necazuri. Vino puiule de om,dormi, in curand va fii mai bine…

Vino puiule de om, curand vei iubi, si vei simti iubirea ca un ac ce iti injecteaza in inima venin cald, si dulce, un venin verde, ca demonul din operele lui Shakespeare, demonul verde, gelozia. Vei vrea ca ceea ce iubesti sa fie numai al tau! -pui de om, prost ce esti! Nu vei stii tu vreodata ca egoismul duce la pieire? Imparte puiule de om, dar nu da totul, pastreaza pentru tine ce e mai frumos, ce e mai profund, si afunda-te in ele cand ceilalti oameni iti calca in picioare visele, cand te dau la oparte fara mila, cand te pun la zid si te acuza de nimicuri zburatoare. Eheee, puiule de om, ce de mai viata de rahat te-asteapta…

Tags : copil, dezamagiri, om, pui de om, refuz, repudiere, scrum