Porumbelul

Un porumbel firav ratacit pe o creanga de cires…imagini pierdute ale unei zile aproape amutita de frigul ploii iuti…Ravasirea frunzelor pe o aripa a vantului sosit din departari necunoscute…Adierea unui trandafir ofilit…

Privirile nelinistite ale porumbelului care s-a mutat pe gard,indreptate uneori si spre mine ma fac fericita…Piciorusele lui abia sustinute pe crengile leganate ale marului…acum a atipit ,ascuns la adapostul celor cateva frunze mai rezistente…

Suprapunerea culorilor de pe cer apartin inca toamnei si sunetul chitarii ma conduce intr-o tarzie dupa-amiaza de noiembrie…

Rosul pal al liniei orizontului reflectat in ochii norilor grabiti,dintotdeauna schimbatori,iau forme diverse in imaginatia mea…A aparut si luceafarul boltit pe seninul de sticla…el luceste pana la apusul lunii…

Mi-e greu sa ma concentrez…pendulez…Nu vad ce scriu, dar ce conteaza? Ma bazez pe butoane, pe roboti de neinlocuit… Aprecierea lucrurilor marunte de afara,crengiile care isi intind bratele spre mine,soarele care de vreo jumatate de ora m-a parasit; oare se va intoarce maine?  De ce au plans norii? Au plans u8ltima zi de primavara, au plans durerea si regreta ca nu vor mai ploua peste lalele…

Doar porumbelul imi mai umple uratul in asteptarea unei nopti ce se vrea linistite…Porumbelul a fost alaturi de mine, privindu-ma din departare, porumbelul, de-acum,  a zburat…

Salut lume!!! :)

Sunt Lavinia…dar multi dintre cunoscuti ma cunosc ca fiind Maria. :D  Nu stiu carui fapt se datoreaza prezenta mea pe acest blog,poate propunerea Dianei a fost prea tentanta si dorinta mea de a scrie. Nu imi place sa fac introduceri stufoase,caracterizandu-ma in multe randuri. Ma puteti cunoaste mai bine citindu-mi viitoarele posturi care sper ca vor fi pe masura asteptarilor.

Tin sa precizez ca voi incerca sa contribui la buna dezvoltare a acestui blog,asa cum a spus si posesoarea lui.

P.S.: O seara placuta in continuare.

Sing along for Beatles: Hey Jude

Lavinia

De azi avem un nou membru care va contribui la buna dezvoltare si scriere a acestui blog! Deci, sa ii uram bun-venit Laviniei, care o sa publice curand primul ei post aici in care o sa se prezinte! Pana atunci, noapte buna

Haz de necaz

Se da moleseala si plictis, se da si putin stres inainte de BAC, plus timp foarte putin ramas pana atunci si multa multa panica. La toate astea se adauga stari depresive si lipsa de chef de invatat, la modul “as face orice numai sa pun mana pe carte nu”. In conditiile astea, sa nu imi smulg parul din cap gandindu-ma ce se va alege de viitorul meu? Ce se va alege de viata mea daca se va implini viziunea apocaliptica a unor note minscule la BAC, sau picatul cu brio la admitere? Si colac peste pupaza, maine mai am si inspectie la geografie…se putea mai rau?

This is for Patrick, Baby!

Nu am fost niciodata o dansatoare minunata, ba chiar pot sa spun ca in arta asta, sunt anti-talent, calc pe picioare, ma impiedic, cad, tot tacamul, ce sa mai. Dar am adorat intotdeauna dansul, dansul ala frumos cand il privesti, care iti transmite o poveste de iubire prin miscari si muzica, Dirty Dancing, mai exact. Si acum o sa intelegeti de ce am inceput un post despre dans. Pentru ca, ei bine, l-am adorat mereu pe Patrick Swayze! Si in general toate filmele in care a jucat (Ghost, North and South, Beverly Hills,  Point Break etc). Patrick Swayze e bolnav de cancer, o ste toata lumea, la cata valva s-a facut in presa. Am vazut recent niste fotografii cu el in care era complet schimbat, si m-am intristat, sa vad cum un om atat de frumos a slabit si a imbatrint atat intr-un singur an. Dar ce apreciez la el, este faptul ca are puterea sa lupte, ca nu dispera si isi doreste sa invinga boala, si asta spune multa despre caracterului lui! Dar nu o sa vorbesc despre boala lui Patrick azi, o sa vorbesc despre un film care imi place la nebunie, si care il revad de fiecare data cand am o cazia: Dirty Dancing.  Prima data am vazut filmul la Bucuresti, la Lucia, cred ca aveam vreo 12 ani si m-am amorezat imediat, mai ales ca povestea era atat de frumoasa, si ma regaseam atat de mult in persoanajul Baby.  Normal, ca orice pustoaica speram sa gasesc un Johny sa ma invete sa dansez pe ritmurile vietii si ale iubirii, plus ca eram la fel de neindemanatica, de neinitiata ca si personajul principal.  De atunci, mi se intampla din cand in candsa ma apuce  un chef nebun sa revad filmul si sa ascult soundtrack-ul, pentru toata incarcatura aia afectiva pe care o contine, pentru toata generatia aia pe care o reprezinta filmul in sine, generatia aia rebela, generatia care a spus “Da frate, se poate si asa!”, care nu numai ca a pus bazele muzicii rock’n'roll eliberandu-se de orice restrictii sociale, dar  a avut curajul sa se revolte! Filmul asta mustese revolta, musteste de vise care urla sa fie implinite; pentru mine asta inseamna Dirty Dancing, nu e numai un film frumos, cu o poveste superba de dragoste, nu, Dirty Dancing e povestea unei generatii care a avut curajul, intr-o lume plina de formalitati, sa isi urmeze visul, care a inventat concepul acela atat de uzat in zilele noastre de “American dream”. Nu e oare Johnny imaginea rebelului neinteles, pururea tanar, frumos ca un diavol si razvratit impotriva sistemului? Poate vad eu prea multe intr-un film care mi-a marcat prima adolescenta, dar eu asta simt!

Ador scena aia cand Baby intra in locul interzis pentru turisti, ca o Eva ce musca din fructul oprit, pasind parca intr-o alta lume, tocmai ea, pustoaica protejata de toate rautatile lumii si care viseaza ca intr-o buna zi va salva Africa de foame, fata in fata cu realitatea, cu promiscuitatea in care se zbate “plebea”, dansul acela murdar al “staff-ului” si intrarea lui Johnny,  coregrafia alaturi de partenera lui cea frumoasa, miscarile lor absolut perfecte, povestea de dragoste pe care parca o traiesc pe ritmul muzicii, reusind sa creeze, prin dans, impresia ca ar fi un cuplu. Asta mi se pare remarcabil. Si Baby sta si ii priveste perplexa, uimita, si peste masura de incantata. Absolut superba imi pare scena!  Felul in care o ia la dans dupa ce isi termina numarul, surpriza ei ” adica vrea sa danseze cu ea? De ce tocmai cu ea? Ea nu stie nimic!” pare sa spuna Baby in momentul acela. Apoi miscarile ei naibe, siguranta lui, din nou miscarile ei nereusite, felul ciudat de a fi in ipostaza partenerei lui de dans si frustrarea de a nu reusi pe deplin.

Lectiile de dans, “This is my damn space, this is yours, get it?”, chimia, Baby dansand de una singura, dansul in apa, electricitatea ce creste pe masura ce se cunosc din ce in ce mai bine, felul in care il imita dupa ce devin un cuplu.  Si dasul lor final, cand ea “creste”, devenind o persoana matura, care a avut curajul sa isi ia viata in propriile maini. El ii ia apararea “Nobody puts Baby in a corner!” si o prezinta ca fiind ” Ladys and geltleman, miss Frances Houseman!”  reusita sariturii, ea sfioasa, mama ei acceptand situatia, chiar gandindu-se ca ar semana cu ea, figura resemnata a tatalui.  Da, stiu, tipic hollywoodian, dar totusi, atat de frumos! Un classic…

(Now i’m crying!)

De primavara :)

Tocmai am aterizat de la meditatii la engleza, 4 ore de gramatici si diateze, cred ca o sa visez la noapte in engleza, o sa imi iasa pe nas :)) si ca de obicei sunt lihnita, si ca de obicei(vedeti voi, totul de intampla “ca de obicei”) mancarea nu-mi place, e rece si trebuie incalzita, si oricum incalzita are un gust nashpa. In concluzie, am luat trei guri si am renuntat, cred ca o sa mananc (iar) un sendvish la Emil si am terminat cu balciul.

Azi sunt bine-dispusa, afara e frumos cum nu a mai fost de mult, e soare, si multa multa veselie, chiar a venit primavara, si miroase a pomi infloriti si a mere (de fapt, am trecut pe langa niste vanzatori de mere care isi pun “boutique”-l in mijlocul trotuarului, si care, de cele mai multe ori incurca oamenii, dar eu ii iubesc, pentru ca de la ei miroase a mere, si nu prostii din alea frumoase si fara gust de se gasesc in comert, mere romanesti frate, culese din pom, parfumate, frezate etc:)). Si chiar daca bate la usa, el, Bac-ul, azi sunt happyloasa (vorba Danei), si nu am nici o grija, zau! As vrea sa zburd pe alei, sa culeg floricele, sa ma uit la cer intinsa pe iarba si sa simt adierea vantului pe obraji. Deci da, e oficial: me happy, happy rau de tot

Psihadelic

PINK FLOYD - The Wall
Asculta mai multe audio Muzica »
Ii priveam din spate, miscandu-se mecanic, inganand aceleasi stereotipuri ieftine pe care le invatasera cu mult timp in urma. Ii priveam inaintand in besna, conturati numai de lumina puternica ce se intrezarea in departare, si nu intelegeam ce caut acolo si mai ales de unde au aparut fiintele astea fara corp, proiectate in imaginatia mea ca niste fantasme marite si diforme. Nici nu mai stiu cat timp trecuse de cand ma afundasem in groteasca mea contemplare, stiu doar ca dintr-o data s-a taiat firul si totul s-a scufundat in bezna, ca nu mai auzeam altceva decat franturi de converastie ale acestor mutanti nevazuti, dar carora le simteam prezenta permanent, o prezenta apasatoare, datatoare de lacune si gauri negre in suflet. Ma simteam goala, si la o adica, eram; eram goala pe dinauntru, nu stiu insa daca se datora acelor gauri sau senzatiei de frig ce imi cuprinsese corpul, stiam ca de la o vreme nu imi mai pasa nici cine sunt, nici ce vreau, nici ce caut eu in lumea asta rece si intunecata sau in coltul asta de pestera preistorica, in care focul parca nu fusese inca descoperit si nici nu avea de gand sa lase pe cineva sa o faca. Parca lumin se ascundea de mine, dintr-o dorinta bolnava a unui ins obscur, parca apa pe care o simteam picurandu-mi pe tample, si care mai tarziu mi-am dat seama ca era propria mea sudoare ar fi incercat sa ma lase fara suflare; da, pot sa spun ca aveam senzatia ca eram cufundata intr-o apa neagra, o apa de cosmar sadovenian, prevestitoare parca de moarte si dezmat al nenorocirilor ce s-ar putea abate asupra bietului meu cap cufundat in frisoane.
Credeam ca am murit, credeam ca lumina aceea plapanda care se stinsese cu cateva secunde inainte nu imi va mai mangaia niciodata obrazul, ca ma voi zbate in mocirla asta intunecata si friguroasa pentru eternitate…
-Te chinuie cu propriile tale frici, am auzit o voce de undeva din subconstient, da…e mai mult decat clar, stiu ca ti-e frica de intueric, normal ca stiu, EI stiu totul despre tine… Stiu si ca nu suporti umezeala, stiu ca esti obosita si ca iti place sa te odihnesti intr-un pat cald si uscat, asa ca te tin in picoare, te bantuie, te fac sa crezi ca sunt niste stafii amibice, diforme, se joaca nebuneste cu subconstientul tau! Si tu ce faci? Tu intru in hora lor satanica, direct in mijloc, si ii lasi sa danseze in jurul tau!
Ma simt ca intr-un ritual de trib african, aud tobe, acele tobe tribale care mi-au inspaimantat copilaria, le aud iar, la fel de clar ca atunci. Ma gandesc de unde le stiu? Probabil de la vreun banal film de televiziune, dar care si-a pus atat de puternic amprenta pe mintea mea frageda de copil; ma invart, ma invart si le vad contururile cum danseaza in jurul meu, ma invart si ei se invart invers decat mine. Reusesc sa deschid gura intr-un tarziu, ca sa scot un tipat de spaima si de ajutor, dar cuvintele mi se opresc in gat, refuza sa iasa afara, doar un suspin imperceptibil si lacrimile se amesteca cu sudoarea, frica se transforma in panica, iar gaurile, gaurile alea negre din stomacul meu se maresc si ma inghit cu totul, imi inghit fiinta mizera, mult prea mica, mult prea prozaica pentru a mai putea exista intr-o lume lipsita de importanta.
Un mediocru intr-o lume mediocra…ce ironie a sortii, si poate ca tocmai ironia asta ma inghite si ma inspaimanta in fiecare zi, de fiecare data cand reusesc, balmajind prin intuneric sa zaresc bruma aceea de lumina “salvatoare”, sau sa imi iau puterea de imi ridica oasele adormite din pat…
EI sunt ele, sunt fricile mele ascunse, sunt mai mult decat sudoare si decat umezeala, mai mult decat intuneric sau panica, sunt niste forte ascunse care imi patroneaza viata, care ma calauzesc sa ma misc si sa vorbesc ca o papusa intoarsa cu cheia, ma controleaza, imi impun niste automatisme impotriva carora nu pot lupta…M-au subminat, sunt un element din mecanismul lor secret, intunecat si rece, sunt de-acum o papusa care vorbeste, mananca si doamre. Sunt o dobitoaca in grajdul cuiva necunoscut, si in fond, nu conteaza, cand exista amibele astea dragute care ma hranesc in fiecare zi…
Ce-am devenit? Si cand s-a petrecut schimbarea? Poate in noaptea aceea care inca imi ingheata sangele in vene cand mi-o amintesc, noaptea aceea neagra cand s-au stins toate luminile si am ramas in bezna, cand mi-a fost atat de frica incat nu am mai avut macar puterea de a fugi sau macar de a tipa dupa ajutor. Dar nu cred ca mi-am dorit cu adevarat sa scap, m-am complacut in situatie, in temeri nefondate si i-am lasat sa ma transforme.

Candva aveam viata in mine, acum sunt construita din piulite si suruburi care fac zgomot si ma scot din minti, care nu ma lasa sa dorm… Nu intelege nimeni cat sunt de obosita…
(Inspired by 1984-George Orwell, Pink Floyd and Radiohead)

Un fel de viral: remember U.T.C. :)

Sper sa nu lezez pe vreunul din  cititorii mei cu acest filmulet absolut bestial.  O parodiere a sedinteleor interminabile de partid de pe vremea lui Ceashca. Chestia asta se petrecea acum vreo 2 sau 3 ani, la raposatul bar Patricia, transformat de Gabelu intr-un fel de rockoteca cu circuit inchis (a fost asa mai mult pe perioada verii), pe care cei din Lehliu v-o amintiti cu siguranta, cei din alte parti puteti sa va imaginati!Las filmuletul sa vorbeasca pentru mine. enjoy!

U.T.C.
Vezi mai multe video Haioase »

Every good thing comes to an end :(

Se pare ca iar o sa fiu nevoita sa imi fac bocceluta si sa ma mut, cel mai probabil cu un wordpress in coada, nu stiu inca nimic sigur. Ideea este ca nu mai am hosting free, si u sunt dispusa sa platesc alti bani pentru asa ceva, deci, ne mutam. Problema este ca nu imi accepta baloanedesapun.wordpress.com,asa ca s-ar putea sa ne citim ori pe fumsizapada.wordpress.com, unde am mutat deja continutul blogului, deci daca accesati puteti sa ma cititi si de acolo, ori o sa modific putin baloanele de sapun si o sa ma gasiti pe baloanedesapun2.wordpress.com. In fine, poate ma iubeste cineva acolo sus si ma ajuta si pe mine cineva cu hostigul, pentru ca sunt in pom, plus ca nu ma prea pricep la chestiile astea, cu instalarea wordpressului si hostingul si ce a mai fost nevoie m-a ajutat Marius Sescu, in urma cu un an, si ii multumesc inca o data pentru asta, si lui, si celor de la haipa, care mi-au oferit gazduirea fara sa clipeasca. Dar uite ca orice vis frumos are si un end, si se pare ca asta e end-ul baloanelor de sapun. Sper sa pot face ceva in privinta asta, who knows. Pana atunci ne mai cititm