Nu as vrea sa postez despre durerea ingrozitoare de cap pe care o posed acum si nici despre starile de cacao din ultima vreme,ci mai degraba as scrie o povestioara…de fapt o incercare cu care imi pot face debutul.Ce urmeaza este o aglomeratie de cuvinte obosite de rapiditatea literelor.
Mai…luna florilor sau doar un adverb comparativ care te face sa te gandesti ce sens va dobandi,negativ sau pozitiv…cine sa stie? As vrea sa spun povesti, sa impartasec vise; vreau sa spun povesti ca un om batran si sa le impartasesc asemeni unui copil…
“La fereastra unei case scorojite,se zareste o batrana admirand amurgul de aur al tineretii,imaginat in lacul din care,pe neasteptate,niste lebede de un alb imaculat atrag atentia femeii…
“Cheia care deschide lada cu amintiri e ratacita printre vise…dar pentru a patrunde cu adevarat in inima copilului din tine,doar trebuie sa privesti in adancul spulberat de experienta vietii ce este plin de voiosie si minte de copil.”,isi spunea batrana,nebagand de seama ca din soarele magic care se uita pentru ultima oara la ea mai ramasese doar o pata rosiatica ce ii impaienjenize privirea,abia murmurand: “Viata a fost unica mea iubire…” Peste o clipa,sunetul prabusirii batranei pe podea fuse ca un pumnal care strapunse sufletul de visator al tanarului nepot…
Pe cand aceasta cumplita intamplare se petrecea in vechiul conac al familiei X,pe malul celalalt al lacului statea o adolescenta iubitoare de natura,care si ea fusese atrasa de zborul fermecator al lebedelor,ce dimpotriva nu o conduceau spre ultima ei calatorie,ci iideschideau o cale larga spre un nou inceput…care este acesta? Iubirea…sentimentul acela frumos care este de fapt granita dintre copilarie si adolescenta…precum si moartea copilariei si inceputul unei noi perioade care o va purta pe cararile intortocheate ale neprevazutei vieti…mereu cu inima aprinsa si incercata de focul unei iubiri imaginare… “Dar nu…nu vreau sa-mi pierd amintirile care imi aduc aminte de vremea cand ma puteam bucura de jucariile mele preferate…Poate sunt curioasa sa aflu ce va fi mai departe,dar vreau sa ma las purtata de aceste semne care ma vor conduce spre marea mea dragoste…Nu am sperante uriase pentru ca asa cum se spune << E mai bine sa traiesti printre pasari,decat sa-ti doresti toata viata sa ai aripi pentru a te putea asemui cu ele.>>”,medita tanara Charlotte,care intre timp se ridicase de pe iarba moale si calatorea acum spre intunecata alee spre casa,cu iluzia “Ma voi gandi maine la iubire.” ,exprimand mereu o neincredere chiar si in pasii sai firavi…”
Asta e mica mea povestire,bine mai mult un indemn la meditare,la o aprofundare asupra vietii…dar acum nu cred ca mai are nimeni chef de asa ceva…asa ca noapte buna. 
Tags : lavinia, luna plina
