Nu am fost niciodata o dansatoare minunata, ba chiar pot sa spun ca in arta asta, sunt anti-talent, calc pe picioare, ma impiedic, cad, tot tacamul, ce sa mai. Dar am adorat intotdeauna dansul, dansul ala frumos cand il privesti, care iti transmite o poveste de iubire prin miscari si muzica, Dirty Dancing, mai exact. Si acum o sa intelegeti de ce am inceput un post despre dans. Pentru ca, ei bine, l-am adorat mereu pe Patrick Swayze! Si in general toate filmele in care a jucat (Ghost, North and South, Beverly Hills,  Point Break etc). Patrick Swayze e bolnav de cancer, o ste toata lumea, la cata valva s-a facut in presa. Am vazut recent niste fotografii cu el in care era complet schimbat, si m-am intristat, sa vad cum un om atat de frumos a slabit si a imbatrint atat intr-un singur an. Dar ce apreciez la el, este faptul ca are puterea sa lupte, ca nu dispera si isi doreste sa invinga boala, si asta spune multa despre caracterului lui! Dar nu o sa vorbesc despre boala lui Patrick azi, o sa vorbesc despre un film care imi place la nebunie, si care il revad de fiecare data cand am o cazia: Dirty Dancing.  Prima data am vazut filmul la Bucuresti, la Lucia, cred ca aveam vreo 12 ani si m-am amorezat imediat, mai ales ca povestea era atat de frumoasa, si ma regaseam atat de mult in persoanajul Baby.  Normal, ca orice pustoaica speram sa gasesc un Johny sa ma invete sa dansez pe ritmurile vietii si ale iubirii, plus ca eram la fel de neindemanatica, de neinitiata ca si personajul principal.  De atunci, mi se intampla din cand in candsa ma apuce  un chef nebun sa revad filmul si sa ascult soundtrack-ul, pentru toata incarcatura aia afectiva pe care o contine, pentru toata generatia aia pe care o reprezinta filmul in sine, generatia aia rebela, generatia care a spus “Da frate, se poate si asa!”, care nu numai ca a pus bazele muzicii rock’n'roll eliberandu-se de orice restrictii sociale, dar  a avut curajul sa se revolte! Filmul asta mustese revolta, musteste de vise care urla sa fie implinite; pentru mine asta inseamna Dirty Dancing, nu e numai un film frumos, cu o poveste superba de dragoste, nu, Dirty Dancing e povestea unei generatii care a avut curajul, intr-o lume plina de formalitati, sa isi urmeze visul, care a inventat concepul acela atat de uzat in zilele noastre de “American dream”. Nu e oare Johnny imaginea rebelului neinteles, pururea tanar, frumos ca un diavol si razvratit impotriva sistemului? Poate vad eu prea multe intr-un film care mi-a marcat prima adolescenta, dar eu asta simt!

Ador scena aia cand Baby intra in locul interzis pentru turisti, ca o Eva ce musca din fructul oprit, pasind parca intr-o alta lume, tocmai ea, pustoaica protejata de toate rautatile lumii si care viseaza ca intr-o buna zi va salva Africa de foame, fata in fata cu realitatea, cu promiscuitatea in care se zbate “plebea”, dansul acela murdar al “staff-ului” si intrarea lui Johnny,  coregrafia alaturi de partenera lui cea frumoasa, miscarile lor absolut perfecte, povestea de dragoste pe care parca o traiesc pe ritmul muzicii, reusind sa creeze, prin dans, impresia ca ar fi un cuplu. Asta mi se pare remarcabil. Si Baby sta si ii priveste perplexa, uimita, si peste masura de incantata. Absolut superba imi pare scena!  Felul in care o ia la dans dupa ce isi termina numarul, surpriza ei ” adica vrea sa danseze cu ea? De ce tocmai cu ea? Ea nu stie nimic!” pare sa spuna Baby in momentul acela. Apoi miscarile ei naibe, siguranta lui, din nou miscarile ei nereusite, felul ciudat de a fi in ipostaza partenerei lui de dans si frustrarea de a nu reusi pe deplin.

Lectiile de dans, “This is my damn space, this is yours, get it?”, chimia, Baby dansand de una singura, dansul in apa, electricitatea ce creste pe masura ce se cunosc din ce in ce mai bine, felul in care il imita dupa ce devin un cuplu.  Si dasul lor final, cand ea “creste”, devenind o persoana matura, care a avut curajul sa isi ia viata in propriile maini. El ii ia apararea “Nobody puts Baby in a corner!” si o prezinta ca fiind ” Ladys and geltleman, miss Frances Houseman!”  reusita sariturii, ea sfioasa, mama ei acceptand situatia, chiar gandindu-se ca ar semana cu ea, figura resemnata a tatalui.  Da, stiu, tipic hollywoodian, dar totusi, atat de frumos! Un classic…

(Now i’m crying!)

Tags : Dirty Dancing, film, Muzica, Patrick Swayze, rebel, rock'n'roll

Drag auditoriu, ce ma fac eu cu geografia? Ce ma fac? Ce ma fac? Cam asta e intrebarea pe care mi-o tot pun de ceva zile incoace. Si raspunsul ar fi simplu si firesc: “pai ce sa te faci, te pui cu burta pe carte”; adica iau cartea, o pun pe pat si ma asez cu burta pe ea? Sau cum altfel?! Da, complicat dragii mei, complicat ca de obicei, numai probleme in viata asta de zi cu zi, tre’ sa dai din coate, sa raspunzi corect and te asculta, sa nu raspunzi la aia care iti zic chestii urate, se iau de tine aln-dala, ca sa se simta ei importanti, etc… Mama zice ca asta se cheama diplomatie, eu zic doar ca m-am saturat. Vreau sa termin odata cu tot circul asta numit asteptarea BAC-ului, pentru ca produce depresii, lipsa de chef, mai ales cand vine vorba de invatat. Vreau sa se termine, si mai e asa de mult… Cred ca v-am zapacit cu problemele mele legate de BAC-ul ce se apropie cu pasi repezi de mine, si e normal, sunt clasa aXIIa, supotati-ma, ca oricum nu scriu des, si oricum nu prea ma cititi, si ce mai conteaza, imi vine sa renunt la blog. Dar am datoria morala (si financiara, ca doar am mai platit un an la domeniu) sa continui. M-am saturat/plictisit/enervat, parca nu mai are nimic acelasi farmec, totul se intampla, si atat.  Ma simt ca o euglena verde, ca o amiba, ca un microb… Inca nu am reusit sa ma trezesc la timp pentru prima ora, bine macar ca ajung la cea de-a doua, e o performata, desi in continuare se comenteaza pe chestia asta. Ma enerveaza genul ala de oameni care ii freaca grija de ce fac altii, care se baga in seama asa de amorul artei; zau, i-as jupui de vii, spanzura, transa etc. etc. etc. Am reinceput sa ascult muzica! Adevarul e ca numai asta mi-a mai ramas, o ultima placere ascunsa. Si mi-era dor sa ascult niste muzica buna, pentru ca am facut o pauza destul de mare. Si chiar imi lipsea muzica mea, din vremurile mele de “razvratire”, cum imi place sa le spun, sau ma rog, din vremurile mele frumoase, de prin clasa a10a-a11a si nu numai. Incepusem sa o iau razna, sa simt ca imbatranesc! Nu realizam ca motivul pentru care imbatraneam era lipsa unui “ceva” ceva esential-muzica… Si ce bine si frumos e sa dai drumul la muzica si sa o lasi sa mearga, sa savurezi voci, chitari, tobe, bassi si versuri…it feels good, blody good La final, doua melodii super dragi mie, pe care le ascult in prostie acum : Maria Magdalena Danaila- Ce mai faci?

Emeric Imre-Nebunul de alb (versuri Adrian Paunescu, of course:)

“I-aud prin batalii din vreme-n vreme

Ostasii garzii tale ti se-nchina

Iubita mea cu foarte mari probleme

Cu chïp slavon sď nume de regina”

Tags : geografie, Muzica, regina

E incredibil cat de repede trece timpul, parca ieri eram la inceputul vacantei si zburdam la gandul celor 2 luni jumate de stat degeaba. Si acum, ma trezesc ca sunt numai doua sptamani ramase pana la inceputul scolii. Mi-am intrat intr-un program din ala extrem de plictisitor, de sfarsit de vacanta, gen: ma culc la 3-4 dimineata, ma trezesc pe la 1, ma uit la televizor, cum faceam cand eram mica in diminetile de week-end, cand ma trezeam cu noaptea in cap sa prind Pokemon, sau Conan, sau mai stiu eu ce desene dadeau la T.V. pe vremea aia. Apoi mananc ce gasesc prin frigider, da…micul dejun pentru mine, pranz pentru oamenii normali :)) Mai ard cateva ore in fata calcului, pe mess, bloage, travian etc apoi ies afara. Incep incet-incet sa ma simt ca o bunicuta, cu un program strict, de la care nu se abate cu nici un chip. Dar in acelasi timp nu vreau sa inceapa scoala, pentru ca mi-e frica, mi-e frica de mor de anul ce vine, de teste, de predat ca la balamuc, meditatii pentru bac si facultate, etc. Plus ca nu stiu daca o sa ma duc unde am trancanit de 3 ani de zile ca ma duc, adica la jurnalism sau la limbi straine; sincer, sunt complet debusolata, speriata dar in acelasi timp nerabdatoare, sa treaca mai repede anul asta, sa ma trezesc in iunie 2009, ca mai am putin si incepe bac-ul, ca nu stiu nimic, dar sa treaca, cum zic astia care au scapat de el, de parca nici nu a fost, si apoi sa termin si cu facultatea, sa ma vad studenta, nu conteaza la ce, important e ca la anu’ pe tmpu’ asta o sa fiu mai linistita decat am fost vreodata…

Pana atunci am inceput sa adcult radio, mai ales dupa ce tata mi-a sters toata muzica din calculator (pentru ca nu e calcu meu personal, il impart cu tata) si uita mereu sa imi aduca cd-ul pe care mi-a pus muzica aia.

V-am tot amagit ca o sa va povestesc cum a fost la mare, ca tot am fost plecata o saptamana si oricum nu mai scrisesem pe blog de nu mai stiu cand. Pai cum sa fie, a fost superb, am avut vreme frumoasa, si cel mai important e ca a fost prima mea iesire in lume fara adulti prin preajma, am fost cu o gasca de nebuni, cu prietenii mei, cu care ma cert tot timpul, cu care m-am certat si pe acolo, in special din cauza dusului (alexa stie :P), din cauza ca eram prea imprastiata, ca uitam sa strang masa, ca mi-era lene, bine, la toti ne cam era lene, e ceva normal. Am fost si prin Vama, for the first time, si mi-a placut foarte mult, desi era mult mai populata decat ma asteptam, desi credeam ca e sigurul loc unde nu o sa dau de cocalarime, sau de manele, sau tipi cu “scule de masini”, veniti cu pitzipoanca din dotare “in vama, ca e cul”. A trecut un specimen din asta pe langa noi, cu un Bring Me a Woman, cum zice boyfriendu, si a fost foarte interesant sa privesti reactia celorlati la aparitia lui, bine ca a avut bunul simt sa opreasca maneaua :).

Sa revin insa la Vama, nu am luat la rand toate localurile de pe acolo, am fost in treacat pe la Pirati, un local foarte misto, cu muzica buna, care nu lipseste din Vama, misto amenajat, etc. boyfrindu il stie mai bine, ca el e mai vechi pe-acolo. Stuf-ul, superb, misto ideea cu totemul cu bec amplasat in mijlocul plajei, oameni care se simt bine, plete, hippioti, dans pe plaja. Ce mi-a placut foarte mult a fost ca te simteai ca intr-o familie, era ca si cum te cunosteai cu toata lumea. Am inteles ca fenomenul se intampla decat in Vama si numai in Vama, in localurile din Bucuresti devin toti fitosi. Informatie tot de la boyfrind
Am mai fost si pe la Comandante, unde au facut un foc super misto…pana a cazut, pentru ca nu aranjasera bine lemnele, in orice caz, a fost misto pana la urma, pentru ca era ingrozitor de frig, si noi eram imbracati de promenada. Am stat acolo pe nisip, si am ascultat abba, boney m, alice cooper, patrice etc, si ne-am incalzit la foc. A fost super, super, super!

Ce mi-a mai placut? Pai bazarul bineinteles, sau nu stiu daca sa ii zic bazar, dar pe strada aia principala erau standuri si standulete cu tricouri, briz-brizuri de inspiratie rock sau hippie, gentute, erau si doi tipi care cantau la chitari, altii faceau codite din alea infasurate cu ata. Mi-am facut si eu una, si mi-am luat si o traista de care sunt super incantata, si un tricou cu Bart Simpson.

So, cam atat pentru azi, deja v-am zis prea multe

Tags : mare, Muzica, people, rock, soare, vacanta, vama