Incepuse sa se obisnuiasca cu ideea ca nu va mai putea scrie niciodata,nici macar o ramasita de fraza…Statea in fata oglinzii,in lumina palida a lampii,admirandu-si firele de par care se desprindeau din complicatul coc din care nu mai ramasese aproape nimic.Suvitele brune ii cadeau pe umeri si mai departe pe spatele dezgolit ce ii rotunjea o silueta inca necoapta…
Acum toate gandurile sale zburau spre neputinta de a mai scrijela un cuvant pe hartie…Ideile parca ii erau moarte si refuzau sa sa mai invie…
”De parca ar fi cu putinta ca un lucru sa mai se intoarca de pe celalalt taram…”,gandea ea.
”Si oare, numai in primavara ma voi trezi la viata?”…
Dar de ce sa scriu de primavara in mijlocul toamnei?Pare ciudat…si chiar este….totusi a zis cineva ca nu e permis sa fac asta si inca mai multe alte chestii?” Rade.”Acum fac pe libertina…da,eu cea cu idei indraznete si libera sa fac ce vreau…Dar la ce bun daca imi e frica?De ce?De cine?nu stiu…dar nu m-am chinuit niciodata sa aflu,sau macar sa infrunt frica.Dar uite ce visatoare sunt iar…”,zambi,in timp ce ridica pieptenele si-l trecu visatoare prin par. De undeva, de departe, se auzea un cantec vechi, venit parca dintr-o alta lume.
Se simti privita si avut sentimentul straniu ca nu mai era de mult singura in camera. Din oglinda o privea un chip necunoscut, un tanar cu par negru si ochi albastrii. A incercat sa atinga marginea oglinzii,dar naluca baiatului disparu. Fata ramase muta…
